Tupeu marca PSD: Sorina Pintea

Este incredibil cât de mari sunt resursele de tupeu ale pesediştilor, care, dincolo de orice jenă, se agaţă cu disperare de funcţiile în care au fost numiţi politic – probabil că ordinul pe unitate, de la partid, aşa prevede –, dar e vorba şi de interesul personal şi de aroganţa de a rămâne şef pe o corabie la a cărei scufundare au lucrat din greu!

Cel mai recent caz de tupeu şi nesimţire PSD maxime – Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii în Guvernul Dăncilă, revenită, după căderea guvernului din care făcea parte, în funcţia anterioară, de director al Spitalului Judeţean din Baia Mare.

După ce, la sfârşitul lui februarie 2020, a fost prinsă în flagrant de luare de mită, de către procurorii Anticorupţie, şi, pe parcursul arestului preventiv, a dat ochii peste cap şi s-a jelit – atât ea, câi şi membrii familiei sale –, că e foarte bolnavă, chiar pe moarte, ca să obţină cercetarea sub control judiciar, în urmă cu câteva zile, în mod miraculos, Sorina Pintea s-a însănătoşit, a revenit asupra demisiei din funcţia de director al spitalului din Baia Mare, pe care o depusese, fiind obligată de împrejurările anchetei şi arestul preventiv şi, mai mult decât atât, printr-un hocus-pocus rapid, până să se prindă cei de la Ministerul Sănătăţii, s-a autonumit director medical al aceluiaşi spital(!)...

Când era în arest, flancată de poliţişti şi procurori, vulpea prinsese rană, iar după ce a scăpat din laţ, a început, din nou, să muşte – este reţeta de supravieţuire politică a unui partid care, de treizeci de ani încoace, ne-a călărit şi ne-a... necinstit cum au vrut politrucii lui, care acum, pe timp de pandemie, când zic că stau acasă, nu se plictisesc deloc, pentru că îşi petrec fiecare zi numai făcând ocolul proprietăţilor pe care şi le-au făcut din furat şi din prostirea celor mulţi.

Într-o societate corectă, democratică, locul hoţilor este la puşcărie, iar averile lor dobândite din furat trebuie confiscate şi valorificate, pentru recuperarea daunelor! Nu există cale de mijloc – căile de mijloc sunt reţetele corupţiei.

În anii ꞌ40, în timpul celui de-al doilea război mondial, Mareşalul Ion Antonescu emisese un decret prin care toţi cei care furau din avutul poporului erau condamnaţi la moarte: Ţară de tâlhari! Mă gândesc să introduc pedeapsa cu moartea pentru toate delictele! – exclamase mareşalul. Şi nimeni nu l-a contrazis.