Tristeţea şi Însingurarea nu vin dintr-odată, ele îşi pregătesc terenul, încetul cu încetul, şi vin pâş-pâş, ca o pisică, silenţios şi catastrofal.
Tristeţea şi Însingurarea sunt surori bune, născute de aceeaşi mamă, ele nu se ceartă niciodată, ele colaborează perfect pentru a-şi duce victima pe marginea prăpastiei, iar după ce aceasta se aruncă în gol, exultă şi socializează, înconjurate de fumul lumânărilor parfumate care se aduc la morţi, în memoria celui care nu mai este.
Tristeţea şi Însingurarea sunt două concepte teoretice care, oricând pot deveni realitate atunci când condiţiile sunt propice, atunci când oamenii ajung să se ignore unii pe alţii şi fiecare începe să trăiască numai pentru el, uitând de semenii care, de fapt, le asigură mediul de dezvoltare şi confort.
Tristeţea şi Însingurarea sunt două entităţi nepalpabile, nu sunt fizice şi, ca atare, nu le poţi atinge niciodată, dar ele te ating de câte ori vor, sau de câte ori tu deschizi fereastra melancoliei, fără să ştii ce ravagii lasă în urma lor, ca după o explozie.
Tristeţea şi Însingurarea sunt nişte femei uşoare care dorm lângă tine, în pat, care te dezmiardă orgasmic, peste noapte, apoi îţi fac cafeaua de dimineaţă şi se uită, pe furiş, la tine, în baie, când, pentru a-ţi evalua existenţa, poate te priveşti în oglindă, ca să constaţi ce imagine mai arăţi semenilor tăi, dar în loc să te încurajeze, îţi suflă în ureche că eşti tot mai bătrân şi că lumea nu prea te mai iubeşte, ca în tinereţe, aşa că, mai bine, ar trebui să te izolezi, să stai în casă şi să-i priveşti pe cei care trec pe stradă ca pe nişte duşmani.
Tristeţea şi Însingurarea – s-ar putea să constaţi că au chiar chipul tău. Dacă te uiţi în buletin, s-ar putea să le vezi aşezate, confortabil, peste fotografia ta şi să înţelegi că ele au fost emise odată cu actul tău de identitate – la data la care autorităţile au constatat, ultima oară, că exişti, ceea ce înseamnă că ele au fost legalizate chiar în actele tale, semnate de primar şi de subalternii de la Starea Civilă, ca într-o conspiraţie locală şi mondială în care autorităţile, de peste tot, eliberează Tristeţi şi Însingurări înscrise în Codul Numeric Personal al fiecăruia şi în Codul de Bare, despre care mulţi spun că ar cuprinde numărul Diavolului – 666.
Tristeţea şi Însingurarea pot ţine şi de Dumnezeu, şi de Diavol – totul depinde de cum îţi mobilezi viaţa fizică în care te afli şi important este să nu-ţi uiţi Sufletul undeva, în vreo răspântie vremelnică, pe care, la un moment dat, ar trebui să o conştientizezi şi să o recunoşti ca greşeală. Dacă nu o faci, Tristeţea şi Însingurarea te vor urmări şi dincolo de Moarte şi, atunci, te vei găsi în pericolul să nu găseşti calea spre Lumină.
