Sponsor oficial al
Primarul comunei Tătuleşti, judeţul Olt, Lucian Istrate, a fost împuşcat mortal la vânătoare, relatează România TV.
Lucian Istrate, primarul comunei Tătuleşti, a fost împuşcat mortal la o partidă de vânătoare autorizată, ce a avut loc sâmbătă dimineaţa pe Fondul Nr. 9 Tătuleşti.
Informaţia a fost confirmată de doctorul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Olt, dar şi de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, scrie presa locală.
Lucian Istrate a fost împuşcat accidental de unul dintre vânători, alicele nimerindu-l în inimă. Potrivit informaţiilor furnizate de Mihai Albulescu, directorul AJVPS Olt, la partida de vânătoare participau şase vânători şi doi gonaci, primarul din Tătuleşti fiind unul dintre gonaci.
Imediat după producerea tragediei, acesta a fost urcat într-o maşină pentru a fi transportat la Spitalul Slatina, iar la Jitaru s-au întâlnit cu echipajul de la Ambulanţa Olt, solicitat să intervină la faţa locului prin 112. Din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa, edilul fiind deja decedat.
Distribuie articolul:
Alte articole
Cristina Neagu, desemnată cea mai bună handbalistă din lume în 2015
- de
- 8 Ianuarie 2016
Energia Târgu Jiu a învins, în EuroCup, echipa franceză Le Havre
- de
- 7 Ianuarie 2016
Baschet masculin: Energia Târgu Jiu - Dinamo 93-96, după prelungiri
- de
- 28 Decembrie 2015
Hunedoara: Sindicatul Muntele acuză de "sabotaj" fosta conducere a CEH
- de
- 8 Ianuarie 2016
Cinci vâlceni și-au transformat apartamentele în sere pentru canabis
- de
- 8 Ianuarie 2016

