Strădania

Strădania este principala condiţie pe care trebuie să o îndeplineşti ca să mergi mai departe, în viaţă şi se aplică tuturor Fiinţelor vii (nu e pleonasm!) şi cred că şi Fiinţelor nevii.

Între strădania puiului de pasăre – mânat de instinctul de supravieţuire, de a ieşi din ou şi strădania fătului uman de a ieşi din corpul mamei, în lumea reală, nu e mare diferenţă – în afară de cea fiziologică, specifică fiecărei specii, în parte. Dar finalitatea este aceeaşi: înscrierea în circuitul luptei pentru existenţă într-o lume ostilă, care nu te primeşte cu braţele deschise, ci, dimpotrivă, cu armele pregătite pentru nenumăratele provocări, cărora va trebui să le faci faţă.

Dincolo de aparenţe şi de convingerile altora, nu există Moarte, în aceste Lumi – văzute şi nevăzute, în care trăim, ci numai Viaţă într-o infinitate de forme de manifestare, unele atât de încifrate, în particularităţile lor, încât nu par vii, pentru cercetătorii profani. Dar, viul se manifestă, aici, la nivel atomic şi subatomic, cuantic şi subcuantic, acolo unde chiar şi Eminescu ajunsese, la un moment dat, cu deducţia logică.

Fiecare zi e o strădanie, un efort de a face ceea ce trebuie pentru a ne duce existenţa până la capăt, încercând să ne îndeplinim, pe cât este posibil, visurile şi idealurile despre care credem că ne vor face fericiţi. Mai mult sau mai puţin, fiecare trecem prin stările şi iluziile care se confundă cu fericirea, dar, de vreme ce aceste simţăminte sunt vremelnice, le uităm repede şi o luăm de la capăt – ne străduim, din nou, să obţinem altele, pentru că ne-au plăcut.

M-am străduit şi eu acum să scriu aceste rânduri pentru cei care sper că se vor strădui să le şi citească. Sunt destui care nu o vor face, ceea ce înseamnă că m-am străduit degeaba pentru ei, la fel cum şi în viaţă, multe strădanii sunt în van, pentru că idealul către care tânjim se îndepărtează mereu, ca un miraj continuu şi mereu repetabil.