Sponsor oficial al
Rămasă fără craioveanul Jerry Gane, CS Turnu Severin nu şi-a conturat noul staff tehnic. De altfel, la malul Dunării planează o serie de incertitudini şi nici măcar oficialii din cadrul clubului nu ştiu data la care va avea lot reunirea lotului. Dacă Gabriel Boştină pare favorit să preia funcţia de preşedinte, postul de antrenor principal rămâne un mister. Varianta Flavius Stoican, vehiculată tot mai des în ultima perioadă, a fost demontată chiar de tânărul tehnician, care susţine că nu a purtat nicio discuţie în acest sens.
Nu am primit nicio propunere. De altfel, nici nu m-a căutat nimeni şi nu am avut nicio discuţie cu Gabi Boştină, despre care am auzit şi eu că ar putea fi noul preşedinte. Sincer, aş lua în calcul să antrenez Severinul, mai ales că sunt localnic şi
m-aş întoarce pe stadionul pe care am debutat, dar trebuie să văd ce se doreşte exact. Mai am ceva oferte din eşalonul secund, dar nimic concret. Vreau să merg la o echipă unde am posibilitatea să promovez. Deocamdată sunt în vacanţă şi aştept.
Stoican
Acesta a urmărit câteva meciuri ale echipei din judeţul natal şi susţine că CS Turnu Severin nu merita să retrogradeze, după evoluţia avută pe teren.
Am fost la câteva meciuri de la Severin, m-am mai uitat şi la televizor şi pot spune că am văzut o echipă bună, care nu merita să retrogradeze. Cred că instabilitatea financiară a fost principala cauză pentru care Severinul nu a rezistat decât un sezon în Liga I. Jucătorii au acum oferte, dar nu contează că pleacă toţi, fiindcă poţi aduce alţii. Bani trebuie să fie la club şi interes din partea conducătorilor. Şi cu salarii mai mici poţi avea rezultate, dar acestea trebuie plătite la timp, ca jucătorii să nu intre pe teren nemulţumiţi. Sper ca echipa să nu se desfiinţeze. Ar fi păcat de investiţia în acest stadion, care e printre cele mai frumoase din ţară.
Stoican
Născut în Vânju Mare, pe 24 noiembrie 1976, Flavius Stoican a debutat în Divizia B la 14 ani, sub comanda lui Ilie Balaci, pe atunci antrenor-jucător la AS Drobeta, iar în 1995 a ajuns la Universitatea Craiova. În 2002 a dezertat la Dinamo Bucureşti, după care s-a transferat în Ucraina, la Shakhtar Donetsk. Între timp, la echipa naţională a bifat 19 selecţii. Cariera de antrenor şi-a început-o în 2009, în Liga a III-a, la Minerul Valea Copcii Mehedinţi, cu care a ajuns până în şaisprezecimile Cupei României, după care a mai pregătit, fără rezultate notabile, CSM Reşiţa (C), Dinamo II Bucureşti (B), Chindia Târgovişte (B) şi CS Mioveni (B).
-----
Severinul devine colonie dinamovistă
După fundaşul croat Antonio Asanovic şi mijlocaşul bosniac Mîrza Hasanovic, atacantul francez Joel Thomas a semnat şi el pe trei sezoane cu Dinamo Bucureşti. Fundaşul grec Alexandros Biris se află în probe, iar conaţionalul său Leonidas Panagopoulos pare să fie şi el pe lista de achiziţii a “câinilor roşii”. Şi sibianul Alexandru Neacşa a fost dorit de Dinamo, dar mijlocaşul a refuzat contractul de doar 2.000 de euro lunar şi pare la un pas de SC Vaslui, care îi oferă un salariu dublu. În iarnă, Dinamo îl transferase de la CS Turnu Severin pe vâlceanul Alexandru Dandea, dar acesta pare să nu mai intre acum în vederea noii conduceri din Ştefan cel Mare.
Distribuie articolul:
Alte articole
Şefii de la Gardă şi de la Finanţe - capii mafiei evazioniştilor
- de
- 6 Iunie 2013
A băgat mâna în banii locatarilor
- de
- 3 Iunie 2013
Patron de şcoală de şoferi condamnat pentru trafic de influenţă
- de
- 3 Iunie 2013
Lili Schutz, 12 ani de închisoare cu executare
- de
- 28 Mai 2013
Scandal cu baionete şi scânduri rupte din garduri
- de
- 29 Mai 2013
Film porno cu o fată de 16 ani
- de
- 27 Mai 2013
VIDEO / Cocioabele romilor au fost demolate
- de
- 24 Mai 2013
Violul care n-a fost viol şi brancardierul turmentat
- de
- 24 Mai 2013
«Nu ne mai dă Dumnezeu. S-o fi supărat pe noi»
- de
- 21 Mai 2013

