Duminică, 1 mai, ortodocşii sărbătoresc Învierea lui Iisus Hristos, cea mai veche şi mai mare sărbătoare creştină. Este ziua în care „prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului“, pe Hristos, „Paştile nostru“, care „S-a jertfit pentru noi“, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola întâia către Corinteni. Preoţii vorbesc despre cea mai mare sărbătoare a Bisericii, care dă sens vieţii omului credincios, în istorie, şi îndreaptă întreg universul spre cerul nou şi pământul nou.
În fine, scuturându-ne de semnificaţiile spirituale, Paştele comemorează evenimentul fundamental al creştinismului şi marchează începutul anului ecleziastic. E – sau se doreşte a fi – o sărbătoare de pace în suflete. Şi, deşi semnificaţia Paştelui este comună pentru toţi creştinii, deşi Iisus a înviat o sigură dată, a treia zi după răstignirea sa din Vinerea Mare, deşi rostesc Crezul cu abnegaţie, oamenii îl celebrează diferit, de mai multe ori, la date distincte, având tradiţii deosebite. Pentru catolici, de pildă, Iisus a înviat deja anul acesta, pe 27 martie, cu mult înainte de evenimentul aşteptat de fraţii ortodocşi.
„Europa are doi plămâni“
De ce există deosebirea aceasta între catolici şi ortodocşi?, ne întrebăm în fiecare an, iar explicaţia îşi are rădăcinile în anul 1054. Provine, în primul rând, de la ruptura creştinismului în două ramuri, vestică (catolică) şi estică (ortodoxă), eveniment marcat în istorie ca Marea Schismă, care a avut loc tocmai pe fondul tot mai multor tensiuni şi diferenţe teologice care existau între creştinătatea latină şi cea greacă în acea vreme.
