Sponsor oficial al
Furnizorii de servicii medicale nu s-au putut conecta marţi dimineaţă, de la ora 8.30, la sistemul cardului de sănătate.
"Există probleme în sistemul cardului de sănătate începând cu ora 8.30. Specialiştii lucrează la remedierea lor", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Mihaela Tănase.
"Mai exact, introduc cardul în cititor, acolo rămâne o amprentă de timp locală, pentru că principalul rol al cardului este de a lăsa o amprentă de timp în sistem. Această amprentă va fi urcată în sistem în termen de 72 de ore", a explicat Tănase.
Ea a precizat că acest lucru trebuie respectat de toţi furnizorii aflaţi în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări."În cazul în care mai sunt furnizori care nu îşi reamintesc acest lucru, CNAS a postat pe site paşii care sunt de urmat în această situaţie. Important este ca pacienţii să nu aibă de suferit în astfel de situaţii", a mai spus purtătorul de cuvânt al CNAS.
Sistemul cardului de sănătate a avut însă probleme şi în data de 21 septembrie, preţ de două ore, din cauza unor variaţii de tensiune electrică, a precizat CNAS într-un comunicat remis presei.
"Din cauza unor variaţii de tensiune electrică, sistemul cardului de sănătate nu mai funcţionează online începând cu orele 16.30. Specialiştii lucrează pentru remedierea defecţiunii şi apreciem că în termen de maximum 3 ore sistemul va funcţiona în parametrii normali", se arată în comunicatul de presă al CNAS.
Totodată, CNAS sublinia că în acest interval furnizorii vor acorda servicii medicale şi farmaceutice în sistem offline, aşa cum prevăd normele de utilizare a cardului naţional de sănătate. Începând cu orele 18.30, sistemul a fost repornit.
Distribuie articolul:
Alte articole
Discuţii aprinse pe finanţarea Inter Olt
- de
- 29 Octombrie 2015
VIDEO ŞOCANT: Accident MORTAL la Dăeşti provocat de un adolescent!
- de
- 2 Noiembrie 2015
VIDEO / Escroci în uniformă de gunoieri
- de
- 2 Noiembrie 2015
Rock şi foc. Despre cei care au PIERIT. Despre cei care, să dea Domnul, vor TRĂI
- de
- 2 Noiembrie 2015
Cornel Ilie, Vunk, decizie radicală după tragedia din Club Colectiv
- de
- 2 Noiembrie 2015

