Sponsor oficial al
Dacă în urmă cu o săptămână a disputat, la Motru, primul amical, de la înfiinţare, în afara Mehedinţiului, AS Drobeta 2013 s-a deplasat marţi după-amiază în Bănie, pentru amicalul cu Prometeu Craiova. După 1-1 la pauză, divizionara D doljeană s-a impus cu 4-2. Pentru ocupanta locului secund din Liga a IV-a Mehedinţi au marcat Alexandru Dodoacă şi Lucian Buţă, iar antrenorul-jucător Dorian Cristinel Vasilică s-a arătat mulţumit de prestaţia echipei severinene din primele 45 de minute ale testului de pe Stadionul „Electroputere”. Reuşitele gazdelor au fost semnate de Dascălu, Gae(2) şi Balaci. În Bănie, AS Drobeta 2013 a mizat pe: Pitica – Dragomirescu, Dumbravă, Dodoacă, Răceanu - R. Mihart, Doman, Ghighilicea, C. Poenaru – Sîrbescu, Vasilică, iar printre jucătorii intraţi pe parcurs s-au regăsit Asan - Chican, Buţă, Buda sau A. Mănescu. De cealaltă parte, „pompierii” au început partida în formula: Ciocîrlan – Dumitrică, Sandu, Creţu, Papa – Stamin, Duculescu, Dumbra, Tudor – Gae, Dascălu. Au mai intrat: Corcoveanu, Puchiu, Bălan, Rotaru, Mitu, Balaci.
Am întâlnit o fostă divizionară C şi am făcut o primă repriză foarte bună, pe care am şi dominat-o. Am şi condus, dar am fost egalaţi pe final, în urma unei neatenţii în defensivă. În partea secundă am schimbat aproape toată echipa, fiindcă am vrut să dau şi şansa celorlalţi jucători să evolueze. Se vede că rezervele nu sunt încă la nivelul titularilor şi că mai au ceva de muncă. Am testat şi câţiva jucători nou-sosiţi şi am primit trei goluri tot pe greşeli colective. Per ansamblu, a fost un test util. Am început să conturez un prim 11. Vom mai face încă trei amicale până la reluarea campionatului.
A spus Vasilică
Vineri, echipa sa se va deplasa la Băile Herculane, unde va întâlni liderul din Seria Sud a Ligii a V-a din Caraş-Severin, AS Hercules. Duminică, AS Drobeta 2013 va juca cu Inter Crăguieşti (Liga a V-a Mehedinţi), la Schela-Ştrand. Din retur, AS Drobeta 2013 nu-şi va mai disputa meciurile oficiale pe terenul situat pe Calea Timişoarei, ci se va muta pe calea Craiovei, pe Stadionul Termo. Liga a IV-a Mehedinţi se reia pe 15 martie, iar cu o săptămână mai devreme sunt programate meciurile din etapa a IV-a a Cupei României.
Am jucat în Gorj, la Motru, cu Internaţional Băleşti (n.r. scor 4-4), am fost şi în Dolj, vom merge şi în Caraş, ca să avem adversari din toate judeţele vecine. În această iarnă am disputat primele noastre jocuri în afara judeţului. O altă noutate o reprezintă faptul că din retur ne vom disputa meciurile de acasă pe Stadionul Termo. Nu vom mai juca la Schela-Ştrand.
A punctat Vasilică
----------------
Dorinţă
Prometeul vrea în play-off
Aflată pe poziţia a şaptea a clasamentului, dar la o distanţă nesemnificativă faţă de locul patru, echipa „pompierilor” din Bănie şi-a propus o prezenţă în play-off la sfârşitul sezonului. Învingătoare în ultimul joc amical, câştigat cu 4-2 în faţa formaţiei judeţene din Mehedinţi, Prometeu Craiova este încrezătoare în propriile forţe şi crede că va avea resursele necesare pentru a prinde plutonul fruntaş.
Suntem în grafic cu pregătirile, la ultimul joc amical echipa s-a prezentat bine. Sperăm să avem o a doua parte a sezonului bună, care să ne ducă în faza play-off-ului. Ne vom lupta pentru locul patru, deoarece primele trei locuri s-au îndepărtat destul de mult, iar eu cred că putem prinde ultima cursă pentru play-off.
A declarat, pentru „Ediţie Specială”, Victor Şişoe, antrenorul principal al Prometeu Craiova
(C. L.)
Distribuie articolul:
Snopova are probleme cu legislaţia română
26 Februarie 2014Alte articole
Arde Marlorexul! Patronii şi angajaţii ameninţă că ies în stradă
- de
- 21 Februarie 2014
Returnări de TVA cu milioanele, condamnări la închisoare cu anii
- de
- 20 Februarie 2014
Scandalul politic de la «Carol», încheiat cu o mustrare
- de
- 19 Februarie 2014
Femeia care vrea să demisioneze din PSD
- de
- 17 Februarie 2014
Calul abandonat la marginea Craiovei a fost transportat la Bucureşti
- de
- 13 Februarie 2014
EXCLUSIV / Scandal pe criterii politice la Colegiul Naţional «Carol I»
- de
- 16 Februarie 2014
Imuni la durere
- de
- 12 Februarie 2014
«Cade, dă-te bă, că cade!»
- de
- 10 Februarie 2014
Oare când te vei opri «LOV»?
- de
- 10 Februarie 2014
Mai minţiţi mult?
- de
- 6 Februarie 2014

