Sponsor oficial al
CS Turnu Severin a rămas de anul trecut cu datorii de aproape 300.000 de euro către foştii angajaţi, jucători, Fisc şi terţi, motiv pentru care nu a primit licenţă pentru viitorul sezon de Liga I. Preşedintele clubului, Gheorghe Frăţică, spune că situaţia actuală putea fi evitată dacă factorii locali dădeau dovadă de mai mult interes faţă de echipa de fotbal a municipalităţii. Oficialul oltean nu şi-a pierdut însă orice speranţă şi speră ca CEx să întoarcă, la începutul acestei săptămâni, decizia anunţată vineri de Comisia de Licenţiere.
Luni sau marţi se va întruni Comitetul Executiv al FRF. Aşa cum s-a discutat în Adunarea Generală a LPF, din urmă cu o lună, sper ca acest regulament de licenţiere să se aplice doar în cazul echipelor care participă în cupele europene. Noi avem datoriile cele mai mari către foştii angajaţi Costică Vâlcea (n.r. - Gheorghe Constantin, fostul preşedinte) şi Marian Bondrea (n.r. - antrenorul care a promovat echipa), iar la foştii jucători mai sunt foarte puţini bani de achitat. Noi avem datorii foarte mici şi către bugetul statului, nu ca în cazul Rapidului şi Universităţii Cluj, care au câteva milioane de euro. În cazul Severinului sunt sume mici pentru nivelul Ligii I. Dacă autorităţile locale doreau cu adevărat să mai aibă echipă în prima ligă, se puteau achita lejer aceşti bani. Păcat că s-a ajuns aici şi că am dat cu piciorul la posibilitatea de a rămâne în Liga I, dar să sperăm că nu e totul pierdut.
Gheorghe Frăţică
Preşedintele clubului severinean mizează pe faptul că LPF nu agreează un campionat cu 15 echipe şi susţine că FRF ar fi trebuit să anunţe după încheierea campionatului care cluburi nu vor lua licenţa.
Normal era să nu se anunţe nimic acum şi să lase echipele să joace în teren. Nu ştiu ce motivaţie mai au jucătorii dacă ştiu că oricum vor retrograda, din cauza licenţei. Noi am demonstrat că ne putem bate de la egal la egal pe teren cu orice echipă din campionat şi că merităm să ne salvăm. Dacă vom evita retrogradarea, iar, conform noului regulament, locurile nu mai pot fi completate cu echipele care sunt sub noi în clasament sau cu cele care termină pe trei - patru în Liga a II-a, se va ajunge la un campionat cu un număr impar de participante. Ar fi şi în dezavantajul televiziunilor.
Frăţică
Neavând alte argumente, CS Turnu Severin nu va ataca decizia la TAS, ca în cazul Rapidului şi Universităţii Cluj, celelalte două echipe care nu au primit licenţă, deşi mizau pe legea insolvenţei. Între timp, şi clubul severinean a întocmit actele pentru a intra în insolvenţă!
Gane vrea să-şi îndeplinească obiectivul pe teren
Şi antrenorul echipei severinene e de părere că FRF trebuia să ia această decizie după încheierea sezonului. Chiar şi fără licenţă, Gane vrea să-şi îndeplinească obiectivul pe teren şi să încheie campionatul deasupra liniei care asigură menţinerea în Liga I.
Jucătorii mă întreabă ce se întâmplă cu licenţa, sunt frământaţi, dar sunt decişi să lupte în continuare şi să ne salvăm pe teren. Restul nu depinde de noi. Sunt alţii în măsură să dea explicaţii de ce nu am luat licenţa. Oricum, nu trebuia anunţat acum. Nu e fair-play să anunţi cu şase sau cu patru etape înainte că nu iei licenţa, fiindcă dispare motivaţia jucătorilor. Pentru spiritul sportiv, nu e bine. Nu mai avem ce face, dar sperăm să se scoată dosarul de licenţiere.
Jerry Gane
Distribuie articolul:
Alte articole
Guvernul trimite DNA peste Complexul Energetic Oltenia
- de
- 7 Mai 2013
«Don Gigi», adus în catuşe din Belgia
- de
- 6 Mai 2013
UPTADE: COPIL ÎNECAT ÎN JIU
- de
- 3 Mai 2013
Moş de 82 de ani, salvat de la moarte
- de
- 28 Aprilie 2013
VIDEO / Frâncu, reţinut de procurorii DNA
- de
- 25 Aprilie 2013
Şi-a ucis prietenul de pahar
- de
- 25 Aprilie 2013
Împletitură de gangsteri şi oameni ai legii, la «răcoare»
- de
- 22 Aprilie 2013

