Sponsor oficial al
Senatul continuă marţi dezbaterile începute luni pe iniţiativa legislativă a Cristianei Anghel, care propune reintroducerea în Codul Penal a pedepsei pentru insultă şi calomnie.
Propunerea, cu raport de respingere din partea Comisiei juridice, are caracter organic și va primi votul plenului după finalizarea dezbaterilor, în prima sesiune de vot final alocată acestor legi.
Senatoarea Cristiana Anghel a propus anul trecut reintroducerea în Codul Penal a pedepselor pentru inusltă şi calomnie.
Inițiatoarea propunerii legislative propune completarea Codului penal cu un articol dedicat insultei, unde se prevede că atingerea adusă onoarei ori reputației unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin alte mijloace, ori prin expunere la batjocură se pedepsește de la o lună la 2 ani închisoare sau cu amendă.
Citeşte AICI forma legii propusă de Cristian Anghel
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul când se atribuie unei peroane un defect, o boală sau infirmitate, care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.
Referitor la calomnie, Anghel propune completarea Codului penal printr-un articol care stipulează că "afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinante privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară ori disprețului public se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă".
Distribuie articolul:
Alte articole
Irina Begu ratează meciul de Fed Cup cu Cehia
- de
- 28 Ianuarie 2016
De ce, NU OLGUŢA!
- de
- 31 Martie 2016
SIMONA HALEP, eliminată în turul I la AUSTRALIAN OPEN 2016
- de
- 19 Ianuarie 2016
Ilie Balaci: "Echipa asta nu este Universitatea mea!"
- de
- 18 Ianuarie 2016
Veste tristă. SCM Craoiva, eliminată din Cupa Cupelor la handbal feminin
- de
- 17 Ianuarie 2016
Cristina Neagu, desemnată cea mai bună handbalistă din lume în 2015
- de
- 8 Ianuarie 2016
UN NOU DOSAR la DNA pentru ROTARU şi BRIGADA lui
- de
- 9 Martie 2016
Energia Târgu Jiu a învins, în EuroCup, echipa franceză Le Havre
- de
- 7 Ianuarie 2016

