Sponsor oficial al
Actualitate
Actualul şi fostul viceprimar, din comuna vâlceană Racoviţa, s-au certat puternic, atunci când fostul viceprimar a fost înlocuit din post. Ioana Negoiţă, fostul viceprimar al comunei Racoviţa, ar fi fost agresată fizic de noul viceprimar, Ion Tănase, după ce acesta ar fi înlocuit-o pe aceasta din funcţie în urma unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local.
Primarul comunei susţine că viceprimăriţa ar fi fost schimbată din funcţie în cadrul unei şedinţe convocată ilegal.
Aşa ceva nu se poate, s-au încălcat toate regulamentele posibile şi legile dar şi s-a făcut uz de violenţă. Ion Tănase, consilier din partea Partidului Conservator, a fost votat într-o şedinţă extraordinară, convocată ilegal, drept viceprimar în locul doamnei Ioana Negoiţă. Mai mult, viceprimăriţa a fost schimbată fără niciun motiv şi nu este prima dată când se încearcă debarcarea colegei mele pur şi simplu pentru ca unii să-şi facă interesele proprii. A doua zi după vot, Ion Tănase a agresat-o pe Ioana Negoiţă, femeia ajungând în spital în urma corecţiei fizice primite de la acesta. Aşteptăm ca Prefectura să-şi spună cuvântul, mai ales că procesul- verbal al şedinţei extraordinare nu a fost semnat de secretarul primăriei, şi aşteptăm, de asemenea, rezultatul anchetei poliţiei în cazul lovirii colegei noastre.
A declarat Sonia Iliescu, primarul comune Racoviţa pentru AGERPRES
Ion Tănase, actual viceprimar, susţine că el a fost cel agresat de fostul viceprimar, iar primarul comunei minte.
Eu sunt legal votat. Nu ştiu ce nelegalităţi vede doamna primar, doar Prefectura poate să dea un răspuns. În ceea ce priveşte afirmaţia că aş fi lovit-o pe Ioana Negoiţă, lucrurile stau exact invers, am încercat să intru în birou pentru a-mi lua în primire funcţia, iar fosta viceprimăriţă m-a lovit şi a răsturnat biroul strigând isteric că ea a fost cea agresată. Oricum, aici la Primăria comunei Racoviţa se produc foarte multe nereguli pe care poliţia le poate dovedi.
A declarat, pentru AGERPRES, Ion Tănase
Prefectul judeţului Vâlcea, Dumitru Cornoiu, a spus că se vor verifica actele trimise la compartimentul juridic, şi astfel se va stabili legalitatea acestora.
Ne vom pronunţa după ce vom vedea dacă s-a respectat sau nu legea privind revocarea şi alegerea viceprimarului. Oricum, am delegat pentru localitatea Racoviţa doi jurişti de la Prefectura Vâlcea.
A precizat Cornoiu
Distribuie articolul:
Alte articole
Pe ce cheltuie Primăria banii craiovenilor
- de
- 12 Februarie 2015
Consiliul Judeţean Olt va investi şapte milioane lei pentru spitalul slătinean
- de
- 12 Februarie 2015
Iar se ceartă!
- de
- 12 Februarie 2015
S-a stricat RATa în drum
- de
- 12 Februarie 2015
Cazaţi în două foste grajduri, expuşi îmbolnăvirii cu TBC
- de
- 11 Februarie 2015
Disponibilizaţii Oltchim au protestat din nou
- de
- 11 Februarie 2015
Nicola se reîntoarce director la Evidenţa Populaţiei Craiova
- de
- 11 Februarie 2015
Minerii au verde la miting
- de
- 11 Februarie 2015
Peste 120 milioane euro – bugetul Doljului în 2015
- de
- 11 Februarie 2015

