Sponsor oficial al
Actualitate
Experienţa anilor anteriori a demonstrat faptul că, în urma nerespectării dispoziţiilor legale, în această perioadă se înregistrează cazuri de folosire necorespunzătoare a articolelor pirotehnice, aspect ce provoacă atât disconfort fonic cetaţenilor, răniri ale unor persoane, dar şi distrugeri de bunuri şi imobile.
Din analiza situaţiei înregistrată în anii precedenţi rezultă că în special în luna decembrie se încearcă folosirea ilegală a acestor produse de către persoane juridice, atât autorizate cât si neautorizate şi de către persoane fizice care nu îndeplinesc condiâiile legale, pentru executarea jocurilor de artificii cu ocazia unor evenimente private, încălcând astfel prevederile Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive. Conform acestei legi „orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.”
Cetăţenii pot deţine şi folosi pentru divertisment doar articole pirotehnice din categoria I, cu risc foarte scăzut, nivel de zgomot neglijabil, de tipul: focurilor bengale, beţişoarelor bengale, jerbelor, bobiţelor explozive, pocnitorilor cu confeti, scânteilor, granulelor scânteietoare, etc.
Articolele pirotehnice, trebuie să aibă inscripţionate în limba română denumirea, clasa/categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor. Producătorul sau importatorul este obligat să elibereze cumpărătorului o declaraţie de conformitate pentru fiecare produs care se prezintă, la solicitare, organelor de control prevăzute în prezenta lege.
Atragem atenţia, pe această cale atât persoanelor fizice, cât şi reprezentanţilor societăţilor comerciale care au ca obiect de activitate – organizarea de petreceri şi administratorilor localurilor publice unde se desfăşoară astfel de evenimente private cu privire la faptul că, nerespectarea legislaţiei în vigoare, respectiv executarea focurilor de artificii de către persoane fizice sau juridice neautorizate atrage răspunderea penală a acestora.
Distribuie articolul:
«Moş Crăciun» a fost şi în acest an ProEFS!
16 Decembrie 2014Alte articole
Andrici, acţionarul majoritar al CSU Craiova, intermediarul şpăgii lui Cocoş
- de
- 17 Decembrie 2014
ROTARU VREA BANI de la craioveni pentru a finanţa clona PSD-istă
- de
- 17 Decembrie 2014
Joc şi voie bună pe scenă
- de
- 8 Decembrie 2014
Adrian Duicu îşi va da demisia de onoare?
- de
- 16 Decembrie 2014
38.000 de pacienţi diabetici în Dolj
- de
- 16 Decembrie 2014
Bănia va avea liceu internaţional cu predare în limba franceză
- de
- 19 Decembrie 2014
Serbare de Crăciun pentru studenţii de la Craiova
- de
- 16 Decembrie 2014
Elevii de la Colegiul «Carol» au fost «Moş Crăciun» pentru ei
- de
- 16 Decembrie 2014
«De la copii pentru copii, un crâmpei de bucurii»
- de
- 16 Decembrie 2014
Americanii au recunoscut! Scutul de la Deveselu, pentru ruşi
- de
- 16 Decembrie 2014

