Fobia de întuneric este, până la un punct, o afecţiunenormală, pentru că ne sperie Necunoscutul care se poate ascunde în acel întuneric. Deşi, până la naştere, când vedem, pentru prima oară, Lumina, cei mai mulţi dintre noi trăim şi ne dezvoltăm în întunericul placentar, de unde se spune că auzim ce se întâmplă în afara corpului mamei şi chiar îi percepem stările prin care trece.
Întunericul fizic devine o problemă pentru cei care capătă această anxietate generată de o fobie a necunoscutului întunecat. Dar, cel mai dăunător pentru Om şi mersul Lumii în care trăim rămâne întunericul minţii, când somnul raţiunii naşte monştri, după cum spunea pictorul spaniol Francisco de Goya.
Întunericul minţii este cel care aduce conflicte armate şi moarte, este consecinţa supremă a faptelor nesăbuite ale omului, iar acest întuneric vizitează, de multe ori, în ultima vreme, şi minţile politicienilor noştri.
Îmi amintesc că, după spaima pe care am trăit-o la cutremurul din 1977, de 7,4 grade pe scara Richter, în noaptea aceea întunecată, la cei 13 ani pe care îi aveam atunci, am avut, la un moment dat, teama că nu o să se mai facă ziuă, că acel cutremur ar fi zdruncinat atât de tare lumea încât o să rămână o noapte permanentă în urma lui... Dar, dimineaţa a venit, totuşi, ca o izbăvire şi, deodată, am avut impresia că totul a revenit la normal şi că nu se mai poate întâmpla nimic rău.
Acesta a fost efectul tămăduitor al LUMINII împotriva ÎNTUNERICULUI.
Trebuie să veghem necontenit asupra nouă înşine ca să nu ne întunecim minţile, pentru că, dacă ajungem în acest stadiu, Calea spre LUMINĂ va fi anevoioasă, iar ÎNTUNERICUL poate deveni ireversibil...
