Sponsor oficial al
Fotbal
Antrenamentele mai dificile din perioada de iarnă s-au terminat pentru gruparea din Filiaşi. Trupa pregătită de Gigi Ciurea a plecat în cursul zilei de ieri de la Baia de Aramă, unde s-a antrenat timp de zece zile, în general pentru dezvoltarea capacităţilor fizice. În plan secund, a intrat şi pregătirea tehnico-tactică, chiar dacă filieşenii n-au reuşit să dispute vreun joc amical pe durata stagiului, vremea împiedicându-i să concretizeze cele două partide programate pentru weekendul trecut, în faţa formaţiilor din Târgu Cărbuneşti şi Tismana. Testele au fost lăsate pentru pregătirea de “acasă”, CSO Filiaşi urmând să întâlnească, peste o săptămână, la Slatina, divizionara secundă FC Olt.
Până atunci, tehnicianul Gigi Ciurea îşi va supune elevii unor noi şedinţe de pregătire, începând cu ziua de vineri, pentru că astăzi şi mâine filieşenii vor beneficia de două zile libere. Referitor la cantonamentul de la Baia de Aramă, antrenorul CSO Filiaşi consideră că perioada de antrenamente susţinută în cadru centralizat a fost una reuşită şi se va reflecta pozitiv în jocul echipei din returul campionatului, când speră ca formaţia pe care o pregăteşte să impresioneze cel puţin la fel de bine cum a făcut-o în turul sezonului.
Ciurea: “A fost un cantonament reuşit, ne-am pregătit excelent”
A fost un cantonament reuşit, băieţii s-au pregătit foarte bine, au respectat ceea ce le-am impus eu şi le-am cerut în timpul şedinţelor. Am avut parte şi de ninsoare, băieţii n-au fost mulţumiţi pentru că i-am chinuit puţin prin zăpadă, glumind desigur. Am avut terenuri bune la dispoziţie, care ne-au permis să ne desfăşurăm activitatea în parametrii normali. În ansamblu, a fost un cantonament foarte bun, condiţii de masă, de cazare excelente. Din păcate, n-am reuşit să disputăm şi jocuri amicale, chiar dacă găsisem două adversare disponibile. Însă, vremea ne-a împiedicat să susţinem cele două jocuri, pentru că ninsoarea combinată apoi cu căldura a făcut ca terenurile să fie mlăştinoase. Avem un test programat săptămâna viitoare, la Slatina, contra divizionarei secunde FC Olt. Va fi un amical destul de dificil, ţinând cont de valoarea adversarului, dar în acelaşi timp ne va ajuta să ne edificăm asupra forţei echipei, ce progrese am reuşit să facem, unde ne situăm cu pregătirea şi ce mai trebuie să corectăm până la redebutul campionatului.
A declarat Gigi Ciurea, antrenorul CSO Filiaşi
Pe lângă aspectele pozitive ale cantonamentului, gruparea doljeană a avut parte şi de incidente neplăcute, prin accidentarea a doi juniori, Duriţă şi Obeanu, care au părăsit mai devreme stagiul de la Baia de Aramă, întorcându-se acasă pentru o începe procesele recuperatorii.
Lotul grupării filieşene cuprinde 25 de jucători la momentul actual, cei care au şi făcut deplasarea la Baia de Aramă: portari - Lascu, Lăpădătescu, jucători de câmp – Orban, Neacşu, Lupu, Vulpe, Crângoiu, Pais, Cruşoveanu, Creţu, Fruntelată, Borneci, Ştoiu, Obeanu, Duriţă, A. Bălă, Buciuman, Răducanu, Pârvuică, Dumitraşcu, Hrelea, Nicuţ, M. Bălă, Tudorică, Burduşel.
Distribuie articolul:
Hănescu, eliminat de la Memphis
11 Februarie 2015Alte articole
Acordul stand-by, în stand-by
- de
- 10 Februarie 2015
Au pierdut ajutorul social din cauza animalelor
- de
- 10 Februarie 2015
1.200 de copii şi şase spectacole în vacanţă
- de
- 10 Februarie 2015
EL AMOR – pasiune latino-americană pe scena Operei din Craiova
- de
- 10 Februarie 2015
Tineri cu care ne mândrim!
- de
- 10 Februarie 2015
Nou protest de amploare în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu
- de
- 10 Februarie 2015
Angajaţii Spitalului Judeţean Târgu Jiu, sancţionaţi
- de
- 10 Februarie 2015
Creşte şomajul în Gorj
- de
- 10 Februarie 2015
Ședinţă la Consiliul Judeţean Gorj
- de
- 10 Februarie 2015

