Sponsor oficial al
Duminică a intrat în vigoare noul Mers al Trenurilor 2015-2016, care va fi valabil până la data de 10 decembrie 2016. Astfel, apar noutăţi avantajoase de care vor beneficia călătorii ce aleg să folosească trenul, potrivit reprezentanţilor CFR Călători.
Trenurile Soarelui vor asigura în perioada sezonului estival 2016 legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.
Din 13 decembrie se acordă reduceri la bilete între 30% şi 50% la unele trenuri InterRegio de pe rutele: Bucureşti – Craiova, Galaţi – Brăila, Braşov – Iaşi, Caracal – Craiova, Oradea – Satu Mare, Oradea – Cluj Napoca, Cluj Napoca – Beclean pe Someş, Piatra Olt – Craiova, Suceava- Ilva Mică, Cluj Napoca- Ilva Mică şi retur. Totodată, la anumite trenuri InterRegio se vor aplica tarife de tren Regio, atât la bilete cât şi la abonamente.
În anul 2016, CFR Călători va menţine în circulaţie trenurile pe rutele de pe care au ieşit operatorii feroviari privaţi. Vorbim aici despre: Goleşti – Câmpulung – Parcul Kreţulescu, Alexandria – Zimnicea, Caracal – Corabia, Târgovişte – Pietroşiţa, Timişoara Nord – Jimbolia, Târgu Neamţ – Paşcani, Sighişoara – Odorhei, Remetea Mică – Timişoara Nord, Curtea de Argeş – Piteşti, Hunedoara – Simeria, Turnu Măgurele – Roşiori Nord şi Cugir – Şibot – Teiuş.
CFR acordă importante reduceri în funcţie de perioada de anticipaţie cu care este achiziţionat biletul. Reducerile pornesc de la 10% pentru o anticipaţie de 6 zile şi ajung până la 25% pentru anticipaţia de peste 21 de zile. Reducerea pentru cumpărarea cu anticipaţie se cumulează cu reducerea de 5% acordată pentru toate biletele cumpărate online.Distribuie articolul:
Alte articole
Gică Popescu revine în fotbal. ANUNŢ OFICIAL
- de
- 9 Decembrie 2015
Manda, nu-ţi mai dă Alcooluţa ''SAVARINA'' şi te MASTURBEZI pe net, AGRAMATULE?
- de
- 14 Decembrie 2015
Alcooluţa, lui M.Voicu: "Nu-mi da lecţii de anticorupţie, BUBOSULE!"
- de
- 14 Decembrie 2015
Deputat PSD catre un roman plecat la munca in strainatate: „Bagati-as p*** in ma-ta”
- de
- 12 Decembrie 2015
Exces de putere. Mafia retrocedărilor mai produce un mort
- de
- 12 Decembrie 2015

