A trecut ceva timp (trei luni) de la alegerile prezidenţiale şi Dan Barna tot nu a înţeles că A PIERDUT! Trebuie să-i explice cineva, să ia un ABAC şi să-i numere, cu bilele colorate, diferenţa semnificativă, de la scrutin, dintre el şi candidatul câştigător, Klaus Iohannis. Barna pare că a rămas la grupa pregătitoare, pentru că tot el i-a tras covorul de sub picioare, când intra în clasă, Învăţătorului Nicuşor Dan.
Acum, aflăm că Dan Barna e nemulţumit de numirile unor procurori. Or fi tocmai ăia care lucrează la dosarele de corupţie în care se spune că ar fi implicat?!... Păi, dacă e aşa, e normal ca Barna să fie nemulţumit, pentru că nu-i surâde deloc să se mute la Rahova şi să conducă partidul din celulă, precum Liviu Dragnea!...
Nervozitatea lui Barna s-a transmis majorităţii useriştilor printr-un fel de gregarism de interese şi apetenţe pentru funcţii. Încet-încet, prin discursurile şi poziţiile lor politice,useriştii încep să se confunde cu pesediştii – diferenţa de culoare nu e o problemă, se poate face un colaj.
Din cauza acestortrocuriîntre partide, în ultimii treizeci de ani, România pare că a devenit un câmp de luptă, cu cratere de obuze, tancuri şi infanterişti care nu mai ştiu cine e aliatul şi cine e inamicul?... În timp ce românul de rând, căruia i se tot spune că e o datorie de onoare, patriotică, pentru el, să voteze, nu mai înţelege nimic, ci doar, cel mult, ciuleşte urechea la cel care zice că îi dă ceva – un plus de ajutor social sau de alocaţie.
Certurile politice sunt, însă, deşarte. România are nevoie de reforme reale, de bani pentru salarii şi pensii, de bani pentru alocaţii şi, mai ales, are nevoie de pace socială, aşa cum este în ţările civilizate din Uniunea Europeană, unde omul nu merge încruntat şi privind în pământ, cu grija zilei de mâine, ci este senin, cu capul sus şi îşi priveşte prezentul şi viitorul cu încredere.
