Sponsor oficial al
Nerezilierea la timp a contractului cu ROMSTRADE, firma care trebuia să modernizeze DN 67 C Transalpina, a creat un prejudiciu de aproape o sută de milioane de euro. Afirmaţia a fost făcută ieri, într-o conferinţă de presă, de Directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Neaga. Acesta a precizat că firma constructoare a fost acţionată în instanţă.
Am demarat procedura de reziliere a contractului cu firma care s-a ocupat de Transalpina. Am acţionat în judecată constructorul, pentru că doar aşa poate fi reziliat contractul. Asta după ce am realizat două expertize foarte importante: o expertiză tehnică şi una contabilă. Pentru prima dată spun public treaba aceasta: expertiza contabilă a arătat un prejudiciu de aproximativ 100 de milioane de euro. Este o sumă foarte mare. (...) Reprezintă lucrări, care au ajuns într-o stare de degradare extrem de avansată şi lucrări plătite şi neefectuate. Urmează să defalcăm cât la sută din această cifră înseamnă lucrări plătite şi neefectuate şi cât înseamnă degradări. Transalpina e o afacere încâlcită. Plus că dacă noi ne apucăm să lucrăm la drum, trebuie să obţinem acordul de mediu. Ştiţi că lucrările s-au efectuat fără acord de mediu. Din primăvară, CNADNR va intra pe acest drum şi va pune în siguranţă drumul.
A afirmat Narcis Neaga
Directorul CNADNR a mai arătat, potrivit AGERPRES, că în cadrul companiei vor fi calculate şi pierderile suportate de cabanierii din zona tranzitată de Transalpina, Neaga menţionând va fi pentru prima dată în cadrul instituţiei când vor fi făcute astfel de calcule.
Urmează să calculăm şi pierderile, pe care le-au suportat agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în zonă. Această cifră include doar aspectele tehnice ale drumului. Până la sfârşitul anului avem şi pierderile suferite de agenţii economici. Abia atunci putem vorbi despre o sumă globală. De regulă, în companie s-a calculat până acum impactul asupra drumului, dar noi vrem să schimbăm această abordare, pentru că impactul nu este doar asupra asfaltului sau asupra pietrei. Statul nu a încasat rovinietă, pentru că pe acolo nu au circulat maşini, iar cabanierii nu au putut să îşi folosească unităţile de cazare, iar asta înseamnă pierderi. Va fi pentru prima dată în companie când se face un asemenea calcul. (...) Aşteptăm o decizie a instanţei de judecată, care să ne permită rezilierea contractului şi urmează preluarea drumului.
A mai spus directorul CNADNR
Contractul de execuţie lucrări de “Modernizare DN67C Bengeşti - Sebeş, km 0+000 - km 148+414” încheiat între CNADNR SA şi SC ROMSTRADE SRL a fost suspendat încă din 5 octombrie 2012, în prezent antreprenorul SC ROMSTRADE SRL fiind în insolvenţă.
Distribuie articolul:
Trupa lui Bon, mai încrezătoare
13 Noiembrie 2014Alte articole
Mitică Dragomir, trimis în judecată
- de
- 19 Noiembrie 2014
Adrian Mititelu - replica la comunicatul DIICOT
- de
- 7 Noiembrie 2014
Acţiunile preventive ale poliţiştilor rutieri continuă
- de
- 5 Noiembrie 2014
DOVADA NEVINOVĂŢIEI LUI ADRIAN MITITELU
- de
- 30 Octombrie 2014
Adrian Mititelu - trimis în judecată de DIICOT
- de
- 29 Octombrie 2014
Poliţia gorjeană anchetează moartea unui bebeluş
- de
- 29 Octombrie 2014
Caravana ARIA şi în Craiova
- de
- 12 Noiembrie 2014
Lectură la Casa de Cultură
- de
- 12 Noiembrie 2014
«Zâmbeşte România», campanie de sănătate orală, la «Aman»
- de
- 12 Noiembrie 2014
Expoziţie de pictură la Aman
- de
- 12 Noiembrie 2014

