Sponsor oficial al
A fost odată un băiat modest, care a plecat la şcoală cu speranţa oricărui copil de a face ceva în viaţă.
Pentru că purta ochelari, încă din clasele primare, colegii l-au trecut imediat în categoria tocilarilor şi de aici au început primele probleme – de la primirea în frăţiile, deja tradiţionale, printre adolescenţii americani, până la abilitatea de a capta atenţia unei fete frumoase.
Nu a fost strălucit în şcoală, dar, în timp, pe picioare proprii, a reuşit să-şi deschidă o companie IT, în care şi-a descărcat toate frustrările şi neîmplinirile adolescenţei.
Până la urmă, i-au ieşit toate combinaţiile pe care le-a gândit şi, mult timp, am avut multă admiraţie pentru acest personaj, care, la un moment dat, a fost pe primul loc în topul celor mai bogaţi oameni din lume.
Cu ocazia acestei nefericite pandemii de Coronavirus, am aflat că, la mijloc, se află şi afacerile acestui om, care, plictisit de informatică, a trecut la afaceri mari în domeniul sănătăţii, prin pomparea de bani în laboratoare de cercetare şi în producerea, pe scară largă, a unor vaccinuri, pe care, în mod firesc, vrea să le şi aplice, pe populaţie, ca să-şi scoată banii investiţi.
Cu mijlocirea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, acest deziderat este pe cale să i se îndeplinească, prin adoptarea legilor care impun vaccinarea obligatorie a populaţiei globului(!)...
Şi, pentru că toată această poveste, a miliardarului care vrea să controleze lumea, trebuie să aibă un nume, i se spune... Bill Gates!
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019

