Voi începe acest editorial prin a spune că nu sunt un extremist împătimit al politicii de Dreapta, dar pot spune, cu certitudine, că de Stânga comunistă, populistă şi securistă m-am săturat până peste cap!
În Europa şi în lume, în general, de când s-a dezvoltat societatea umană şi a ajuns, în mod incredibil, în secolul XXI, au tot fost experientate diverse tipuri de orânduire socială, cu lideri aplicaţi ideologiilor vremii. Unele dintre acestea s-au dovedit nocive şi chiar criminale. După ele, a urmat o perioadă de aparentă acalmie, apoi regimurile dictatoriale, acolo unde au fost şi mai sunt şi acum, au reapărut, cu o virulenţă şi o agresivitate mai mari ca înainte.
După 1945 şi, mai ales, după abdicarea şi izgonirea forţată a Regelui Mihai I, pe 31 decembrie 1947, România a intrat în haloul întunecat al comunismului bolşevic, impus de cozile de topor ale lui Stalin. Coşmarul a durat până în 22 decembrie 1989, când am crezut că ne-am trezit din coma profundă a celor aproape 45 de ani ai programului de spălare a creierelor şi îndobitocire a populaţiei, care a făcut, din mulţi români, oameni fără speranţe şi perspective de viitor.
În decembrie 1989, eşaloanele doi, trei, patru, cinci etc. din PCR au preluat puterea, sub conducerea lui Ion Iliescu – reprezentantul ilustru al regimului dictatorial comunist, fardat, post-revoluţionar, cu imagine de dizident politic şi, astfel, am căzut, din nou, din lac în puţ.
Au trecut treizeci de ani de la acest coşmar post-comunist, este cazul ca oamenii din această zonă – craiovenii şi doljenii, să se trezească şi să vrea altceva, pentru viaţa lor! Aceeaşi ciorbă pesedistă, reîncălzită şi compromisă, nu ne poate asigura un viitor. Este clar că trebuie aruncată, cu vas cu tot! Avem nevoie de un impuls nou, european şi pe termen lung. Corupţia generalizată trebuie să devină corupţie eliminată. Cu toate eforturile şi cu toate riscurile. Şi, ca în povestea lui Păcală: cine se supără, să i se taie nasul!...
