Sponsor oficial al
Rezultat încântător pentru podăreni, obţinut în apropierea capitalei, chiar în prima rundă a returului. Cum, înainte de joc, puţini acordau şanse la izbândă formaţiei doljene, podărenii au contrazis sorţii şi au impus ritmul la Baloteşti. Oltenii au luat frâiele în mână şi au înghenuncheat una dintre fruntaşele seriei.
Într-o o primă parte dominată considerabil de elevii lui Vrăjitoarea, Bălan şi-a lăsat impetuos urmele de crampoane în municipiul ilfovean. “Dubla” acestuia, reuşită până la pauză, le-a dat încrederea necesară colegilor săi, care au rezistat şi au păstrat avantajul până la ultimul fluier, chiar dacă în ultimele 20 de minute au rămas în inferioritate numerică.
Ignat a faultat în suprafaţa de pedeapsă, centralul nu a ezitat, a arătat punctul cu var şi, în acelaşi timp, cartonaşul roşu fundaşului doljean. Însă cum norocul, de cele mai mult ori, ţine cu cei ce demonstrează că merită, gazdele au ratat lovitura de pedeapsă, iar doar ca un moment de răbufnire, rezultat din neputinţa unei victorii tocmai în faţa ultimei clasate, ilfovenii au marcat pe final de meci, pentru foaia de arbitraj.
Podariul s-a dovedit o nucă tare şi în 10 oameni
Podărenii s-au demonstrat superiori adversarilor în partida de vineri, fiind cei care au impus ritmul jocului, dar să sperăm că nu a fost doar excepţia de la regulă, iar aceştia vor continua să evolueze în mod asemănător. Graţie celor trei puncte, podărenii au pasat “lanterna roşie” satelitului Concordiei Chiajna şi acum se clasează pe poziţia a 11-a, însă această victorie nu va conta deloc în play-out, unde se vor lua în considerare doar rezultatele directe dintre ultimele şase clasate. Dacă vor reuşi să intre în play-off, atunci izbânda de la Baloteşti va fi una de primă mână. Tehnicianul Podariului, Vrăjitoarea, s-a declarat la finalul partidei extrem de mulţumit de rezultat, dar şi de jocul elevilor săi, care s-au comportat impecabil şi au ţinut ritmul chiar şi în 10 oameni.
A fost un meci greu, un meci pe care noi l-am controlat în totalitate pe durata primei reprize. În a doua parte lucrurile s-au schimbat, cei de acolo au beneficiat de un penalti, de eliminarea lui Ignat din tabăra noastră, iar de aici jocul a decurs un pic altfel. Dar am rezistat şi, până la urmă, rămâne rezultatul, unul foarte important pentru moralul jucătorilor, mai ales că am reuşit să ne schimbăm postura de codaşă a seriei. Sunt mulţumit de determinare de care au dat dovadă jucătorii în această partidă şi, per total, de jocul prestat de întreaga echipă. Sper să continuăm în acest fel, mai sunt patru etape până intrăm în pauza competiţională şi consider că avem nevoie de rezultate bune ca să ne îndeplinim obiectivul stabilit - menţinerea în al treilea eşalon.
A declarat, pentru “Ediţie Specială”, Bogdan Vrăjitoarea
Tehnicianul a contat în jocul de vineri pe următorul prim 11: Purcea - Orban, Ignat, Geacă, Slavu, Sergiu Popescu - Crângoiu, Ţenovici, Preda, R. Bălan - Stăncuţa. Au mai intrat Afrem şi Neacşa. Cu privire la formaţia din Bănie, ACSV Municipal Craiova, aceasta a cedat pe teren propriu, fiind învinsă la limită de gruparea pregătită de Victor Naicu. Într-un derbi oltenesc în purul sens al cuvântului, craiovenii n-au menţinut ritmul cu juveţii din Balş, iar elevii lui Năstăsie s-au văzut conduşi din prima jumătate de oră. Niculescu i-a trecut în avantaj pe oaspeţi în minutul 18, rezultat păstrat până la final de vizitatori. Cu această înfrângere, divizionara craioveană cade în afara zonei de play-off, coborând până pe locul opt. De cealaltă parte, FC Balş îşi menţine poziţia pe podium şi se apropie la două puncte de Baloteşti.
Distribuie articolul:
Încă o înfrângere în cont
10 Noiembrie 2013Alte articole
VIDEO / “Vrem Ştiinţa pe «Oblemenco»”
- de
- 7 Noiembrie 2013
Dan Mogoş, urmărit penal
- de
- 6 Noiembrie 2013
La coadă la buletine. Despre Oltcit, Isărescu şi Elodia
- de
- 5 Noiembrie 2013
VIDEO / Ce repede uitaţi, doamna primar!
- de
- 4 Noiembrie 2013
Dedicaţie de la Naşu’
- de
- 31 Octombrie 2013
MINCINOASĂ ŞI NERECUNOSCĂTOARE!
- de
- 31 Octombrie 2013
SUSPICIUNI DE TRAFIC DE INFLUENŢĂ LA JUDECĂTORIA CRAIOVA
- de
- 23 Octombrie 2013
MONSTRUOASA COALIŢIE
- de
- 21 Octombrie 2013
DOSARUL DEZAFILIERII - Un nou termen
- de
- 11 Octombrie 2013
Dili Şerbănoiu, încătuşat în stradă
- de
- 10 Octombrie 2013

