Sponsor oficial al
Universitatea din Craiova, Lectoratul Francez, Departamentul de Limbi Romanice şi Clasice organizează, în cadrul zilelor dedicate Francofoniei 2015, « Picnicul poetic francofon Haikunoi ». Evenimentul va avea loc, marţi, 17 martie, între orele 12:00 - 14:00, în Holul Central al Universităţii din Craiova. Invitatul special al acestui eveniment este Excelenţa Sa, d-na Joanne LEMAY, Ambasador al Canadei la Bucureşti, care va prezenta o scurtă alocuţiune la ora 12:30.
Cu această ocazie, va avea loc un picnic cu specific franţuzesc, pregătit de publicul francofon al acestei manifestări (studenţi, elevi, profesori de franceză) cu sprijinul financiar al Auchan şi BRD – Craiova. La picnic vor putea fi degustate delicatese franţuzeşti precum tarte, madeleine, brânzeturi franţuzeşti sau salate. La degustare sunt invitaţi studenţi, profesori elevi de liceu şi preşcolari din Craiova.
În cadrul picnicului poetic francofon va avea loc şi un maraton naţional de haiku-uri – texte poetice compuse spontan de participanţi, pe baza unei teme prestabilite. Astfel, studenţii vor trebui să compună versuri în limba franceză, inspirându-se dintr-o fotografie ce ilustrează un peisaj de primăvară. Acestea vor fi publicate pe reţele de socializare (Facebook, Instagram, Twitter etc.), iar cele mai bune vor fi premiate.
Pentru detalii, vă rugăm să accesaţi : lectoratfrancaiscraiova.unblog.fr.
Distribuie articolul:
De opt ori pe podium, la Buzău
17 Martie 2015Alte articole
S-a modificat schimbarea! Părinţii vor plăti doar 10 lei la creşă
- de
- 17 Martie 2015
Românii spun că ţara merge prost, dar au încredere în UE
- de
- 17 Martie 2015
Apel adresat Presei Româneşti!
- de
- 17 Martie 2015
Minorii, în club doar cu părinţii!
- de
- 17 Martie 2015
Educaţia în şcoală, o şansă pentru copii săraci
- de
- 17 Martie 2015
Baroul Dolj are un nou decan: profesorul Lucian Săuleanu
- de
- 16 Martie 2015
Spectacol de muzică religioasă la Slatina
- de
- 16 Martie 2015
Îngerii K-9 la Craiova, campanie de sterilizare a câinilor de companie
- de
- 16 Martie 2015

