Este foarte greu să implementezi nişte măsuri radicale într-o populaţie (eterogenă) care nu a mai trecut niciodată printr-o Stare de Urgenţă şi nu înţelege riscurile nerespectării regulilor de convieţuire şi comportament în spaţiul public.
Din cele ce am văzut, unii reacţionează chiar violent atunci când li se cere să nu mai hălăduiască pe străzi fără motiv şi să stea la casele lor, pentru a evita răspândirea acestui nou virus destul de agresiv şi cu rată de transmitere mare. Au impresia că li se încalcă drepturile de oameni liberi, sau, pur şi simplu, nu vor să înţeleagă şi să respecte aceste cerinţe imperative ale autorităţilor.
Aici şi acum se vede prăpastia care se crează între oamenii de condiţii sociale diferite şi mai ales, între cei cu o anumită pregătitre profesională şi cei fără educaţie, care nu au înţeles nici rolul şcolii, în viaţa lor, aşa cum nu înţeleg acum că fronda şi comportamentul iresponsabil le poate aduce moartea, lor şi apropiaţilor lor, dar şi membrilor comunităţii din care fac parte.
Ca de fiecare dată, în istoria lumii, fără constrângere nu se poate menţine ordinea. Este nevoie de intervenţia mai hotărâtă a organelor de ordine acolo unde şmecherii cred că pot să fenteze legea şi apelurile imperative ale autorităţilor statului şi ale medicilor, aflaţi, acum, înlinia întâi, pentru tratarea şi salvarea vieţilor celor afectaţi de pandemie.
Este o situaţie fără precedent pentru România şi foarte greu de acceptat de către majoritatea oamenilor, care nu înţeleg necesitatea acestor măsuri, de vreme ce Coronavirusul e ca şi cum nu există, pentru că nu se vede cu ochiul liber...
Îmi amintesc de o întâmplare similară, petrecută în vara lui 1986, când a avut loc explozia reactorului nuclear de la Cernobîl şi, chiar pe vremea regimului comunist, autorităţile au vorbit despre acest accident şi au sfătuit populaţia să evite să stea mult în aer liber.
Era în perioada admiterii la facultate – este anul în care am devenit student, şi, în staţia de autobuz numărul 20 din cartierul Craioviţa Nouă, două doamne în vârstă discutau despre radiaţii, iar una dintre ele a întins o mână în afară, dincolo de acoperişul staţiei şi i-a zis celeilalte: Uite, dragă, cică sunt radiaţii, eu nu simt nimic, ăstea sunt minciuni!... Ea aştepta ca radiaţiile să o picure pe mână, ca ploaia, iar dacă nu a simţit nimic, însemna că nu există, pentru că nu le vedea!...
Pentru cei care şi-au luat mai multă vacanţă decât şcoală, atunci când era vremea să o facă, viruşii, pentru că nu se văd, nu sunt periculoşi şi îi pot trata băbeşte, cu grătare la iarbă verde, ţuică şi usturoi...
Ordonanţa militară, emisă de ministrul Afacerilor Interne şi intrată în vigoare în data de 22 martie, începând cu ora 22.00, vine în sprijinul acestor cerinţe imperative pentru siguranţa naţională şi era mai mult decât necesară.
O fi şi o conspiraţie mondială, pentru a reduce din populaţia globului, acest coşmar cu COVID-19 – aşa cum circulă multe variante în spaţiul virtual, dar asta nu înseamnă că, indiferent de etiologia acestui virus, nu trebuie să luăm, fiecare, măsuri individuale pentru a ne proteja şi pentru a-i proteja, în acest fel, şi pe cei din jurul nostru, în această societate în care nu putem trăi unii fără alţii.
