Sponsor oficial al
Ziua Intenaţională a Tineretului, 2 mai, va fi marcată în acest an printr-o serie de manifestări ce au ca subiect tineretul, între acestea numărându-se și dezbaterea “Politici publice de tineret coerente”. Evenimentul va avea loc pe 2 mai, ora 11.00, la sediul Casei de Cultură a Studenţilor Craiova. Organizatorii acestuia sunt Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Dolj şi Casa de Cultură a Studenţilor (CCS).
În cadrul întâlnirii, vor fi dezbătute mai multe teme actuale de interes în rândul tinerilor, printre care amintim: necesitatea realizării unui parteneriat între autorităţile locale şi judeţene, cu ONG-uri, în scopul susţinerii proiectelor de tineret; necesitatea existenţei unei strategii de tineret la nivelul judeţului Dolj. De asemenea, vor fi oferite informaţii detaliate despre concursurile locale şi naţionale de proiecte organizate de către DJST Dolj şi Ministerul Tineretului şi Sportului.
La dezbatere sunt invitaţi reprezentanţi ai ONG-urilor de şi pentru tineret, organizaţii studenţeşti, autorităţi publice locale şi judeţene, delegaţii pentru tineret ONU, reprezentanţi ai Centrului Judeţean al elevilor, jurnalişti.
Distribuie articolul:
Alte articole
Despre noi
- de editie.ro
- 1 Ianuarie 1970
Victorie fără emoţii în fața Buzăului
- de
- 8 Aprilie 2019
SCM Craiova luptă pentru un loc de CUPE EUROPENE
- de
- 4 Aprilie 2019


