Sponsor oficial al
Elevii lui Pustai nu au putut repeta victoria din tur în faţa gălăţenilor, lipsa lui Eric observându-se în jocul gorjenilor. Cu multe gânduri pozitive şi dorinţă de a-şi concretiza încă din start pregătirea din iarnă, dar şi pentru nu a pierde teren în faţa contracandidatelor la un loc în cupele europene, Pandurii n-au reuşit să îşi atingă sâmbătă seara obiectivul la Galaţi. Gazdele au sfidat locul din clasament şi s-au ţinut mult mai tare, impunând ritmul partidei, iar ajutaţi de greşelile gorjenilor, gălăţenii s-au văzut victorioşi la finalul celor 90 de minute. Marquinhos(50) a transformat în puncte prezenţa serioasă şi sigură a Oţelului, înscriind unicul gol al meciului, la capătul unor greşeli repetate a jucătorilor lui Pustai. Antrenorul Pandurilor nu a fost deloc mulţumit de jocul elevilor săi, concluzionând că gorjenii au făcut o partidă slabă, în faţa unui adversar arţăgos, care şi-a fixat un obiectiv clar şi răspicat.
Noi am fi dorit alt rezultat, dar azi am jucat slab. Am întâlnit un adversar puternic, care a ştiut ce a vrut şi a obţinut toate cele trei puncte. Nu am avut posesie, am greşit nepermis de mult în zona centrală, aşa a venit şi golul. Ştiam că va fi greu. Nu mai putem să povestim de Eric...în general am fost sub ceea ce aşteptam, acest început este greoi, să sperăm că ne vom reveni repede, mai sunt 14 jocuri. Nistor nu este încă într-o formă sportivă prea bună, a intrat bine, a revigorat jocul, o să fie nevoie şi el, dar am mers pe omogenitate, pe Anton-Breeveld. Avem nevoie de atacant central, acolo suferim încă foarte mult, Matulevicius va reveni la sfârşitul lunii aprilie, acolo avem cea mai mare nevoie.
A declarat Cristi Pustai, la finalul meciului
Distribuie articolul:
Spectacol frumos, înfrângere categorică
23 Februarie 2014Alte articole
Arde Marlorexul! Patronii şi angajaţii ameninţă că ies în stradă
- de
- 21 Februarie 2014
Returnări de TVA cu milioanele, condamnări la închisoare cu anii
- de
- 20 Februarie 2014
Scandalul politic de la «Carol», încheiat cu o mustrare
- de
- 19 Februarie 2014
Femeia care vrea să demisioneze din PSD
- de
- 17 Februarie 2014
Calul abandonat la marginea Craiovei a fost transportat la Bucureşti
- de
- 13 Februarie 2014
EXCLUSIV / Scandal pe criterii politice la Colegiul Naţional «Carol I»
- de
- 16 Februarie 2014
Imuni la durere
- de
- 12 Februarie 2014
«Cade, dă-te bă, că cade!»
- de
- 10 Februarie 2014
Oare când te vei opri «LOV»?
- de
- 10 Februarie 2014
Mai minţiţi mult?
- de
- 6 Februarie 2014

