Sponsor oficial al
Olt
Un bărbat din Olt a fost acroșat de tren, astăzi. Victima a fost transportată inconștientă la spital.
Pompierii SMURD Slatina și un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță Olt, au intervenit în zona localității Milcov, pentru acordarea îngrijirilor medicale de urgență unui bărbat acroșat de tren, transmite ISU Olt.
”În momentul sosirii echipajelor, bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, din municipiul Tecuci, se afla în apropierea căii ferate, necooperant, cu traumatism cranio-cerebral, otoragie, plagă de aproximativ 15 centimetri femur drept și fractură deschisă femur drept”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Bășășteanu.
Bărbatul a fost transportat, inconștient, la UPU Slatina.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Despre noi
- de editie.ro
- 1 Ianuarie 1970


