OAMENI CARE AU FOST: „În tot ceea ce facem, suntem guvernaţi de predestinare” (I)

În acest început de mileniu trei se evidenţiază, pretutindeni în lume, un interes excepţional, manifestat, adeseori, ca o obsesie colectivă, focalizat asupra fenomenelor imateriale atestabile, dar şi asupra sensului Credinţei şi chiar legitimării ei în existenţa terestră, dar, mai ales, în existenţa de dincolo de existenţa în scopul material.

Acestui interes a încercat, de-a lungul unei vieţi întregi, să-i răspundă regretatul scriitor şi parapsiholog român Ion Ţugui – autorul unei cărţi care a devenit best-seller, în anii ꞌ90, intitulată Şapte ani apocaliptici –, plecat dintre noi, poate într-o lume mai bună, într-o seară de februarie 2002. Prin tot ceea ce a făcut, el a încercat să exprime, cât mai aproape de adevăr, un anume mod de receptare a Esenţialului Lumii, Universului, Credinţei, Creaţiei.

Ion Ţugui este autorul a peste 50 de cărţi, cuprinzând poezie, proză, fenomenologie paranormală, iar, prin acest interviu, am încercat să revelăm câteva din adevărurile fundamentale în mijlocul cărora trăim şi murim.

„Există două tipuri de Vid: Vidul Real şi Vidul Metastabil”

Emilian Mirea: Pornim cu precizarea, dacă mai era necesară, că subiectele care vor fi discutate aici şi care ţin de aşa-numitul paranormal, erau considerate tabu înainte de decembrie 1989, mai ales pentru faptul că se dorea menţinerea populaţiei în ignoranţă; dacă oamenii ajungeau să-şi pună întrebări, deveneau periculoşi pentru regim. În acest context, al interzicerii comunicării şi popularizării fenomenelor de tip paranormal, care, oricum, erau prezente şi ne marcau viaţa, în mod incredibil, în revista săptămânală magazin, scriitorul Ion Ţugui deţinea o rubrică în care scria, săptămână de săptămână, despre PARANORMAL.

Ion Ţugui: Parapsihologia, care, în toată lumea, este considerată o aşa-zisă ştiinţă de graniţă, m-a interesat de foarte devreme. Aşa se explică şi migrarea mea din perimetrul literaturii pure în cea a literaturii iscoditoare, de graniţă. Pentru că nu pot să trec peste precizarea că, în urmă, am volume de poezie şi proză şi o destul de intensă activitate pe aceste tărâmuri. Eu nu am mers pe terenul pe care merg, îndeobşte, iniţiaţii, eu am mers pe traseul cultural, pe care mergi, de fapt, şi tu acum. Adică, la un moment dat, trăind între cărţi, m-a interesat o proprie observaţie asupra acestor fenomene care mă înconjurau şi începuseră chiar să-mi marcheze existenţa. Ideea acestei proprii observaţii şi concluzionări asupra lumii îmi devenise obsesivă şi incitantă.

Am descoperit, astfel, că, în evoluţia istorică a civilizaţiei umane, există anumite raporturi între ciclicitatea evenimenţială şi conţinutul acestei ciclicităţi. Mai simplu spus, ar fi aşa: de ce imperiile se nasc într-un anumit mod şi dispar, de asemenea, într-un anumit mod?; de ce tiraniile, despotismul, împăraţii, regii, preşedinţii de state sunt foarte corect ritmaţi în cadrul timpului terestru? Apoi, de ce aceleaşi elemente, care prepară colapsul unei civilizaţii se regăsesc şi cu cinci mii de ani în urmă, şi cu o sută de ani în urmă, şi în prezent, şi se vor regăsi şi în viitor? Atunci am înţeles că există, în evoluţia istorică a lumii, acea explicaţie logică, dacă vrem să-i spunem aşa, a acestor evenimente, şi cum sună, poate vulgar, ar spune unii, astfel: PREDESTINARE.

Am înţeles că nimic din ceea ce apare în viaţa noastră istorică nu e întâmplător. Am înţeles că nu numai factorii politici, sociali sau culturali, răspund de această ciclicitate, ci există şi nişte forţe subtile, exterioare lumii fizice, care par să fie responsabile de aceste evenimente.

În Jurnalul său, la un moment dat, Tolstoi face următoarea observaţie: Bieţii oameni nu ştiu că forţele care guvernează Universul nu sunt vizibile!… Şi acesta nu era un punct de vedere al lui Tolstoi din perspectiva pan-ortodoxismului slav (el, care se înfurie pe Ţar atunci când, cu neobrăzare, îşi exprimase intenţia de a conduce Biserica din Rusia şi chiar Credinţa în Dumnezeu!); nu era nici punctul de vedere al revoltatului, pe motiv că Ortodoxia nu reuşise să pătrundă până în punctele nevralgice ale fiinţei poporului rus. Este vorba de o intuiţie a sa aproape cosmologică, sau cosmogonică. Nu era vorba, deci, de o simplă aversiune a marelui scriitor rus faţă de rânduielile administrative ale Bisericii Ortodoxe din Rusia acelor vremuri.

Dar ce sunt aceste forţe invizibile pe care le-a intuit foarte bine Tolstoi? Geneza lumii, precum şi postulatele ştiinţifice existente până acum, ne relevă faptul că, înainte de Marea Creaţie Divină, a existat acea aşa-numită radiaţie termică de fond. Nu exista Spaţiu şi nici Timp, iar această radiaţie termică de fond era plămada, ogorul fertil, ceva mai mic decât o particulă, din care a fost creat Universul.

Eu nu am putut să-i dau dreptate lui Tolstoi decât foarte curând, în ultimul deceniu, când sateliţii tereştri, lansaţi de pe Pământ cu misiuni ştiinţifice, au adus dovezi că Universul actual trebuie să fi apărut din ceva mai mic decât o particulă de materie, încărcată cu o energie inimaginabilă. De aici trebuie să înţelegem foarte clar că multe din evenimentele de tip paranormal, care ne marchează existenţa fizică, sunt legate de aceste forţe invizibile. De altfel, în Biblie se spune că pe Dumnezeu nu-l poţi vedea, iar o altă menţiune biblică se referă la o imagine a Focului şi la faptul că acela care-L va putea vedea pe Dumnezeu, va orbi!...

Realitatea dezamăgitoare este aceea că, în mod sigur, vor mai trece încă foarte mulţi ani până când oamenii vor înţelege astfel de lucruri. Pentru a reuşi să-şi ducă la îndeplinire cerinţele din destin, oamenii trebuie să înţeleagă că nu sunt dependenţi, exclusiv, de planul pământesc. Ei trebuie să înţeleagă că Omul, ca structură a materiei vii, face parte dintr-un circuit cosmic, pe care noi nu-l putem măsura. Trebuie să se mai ştie că viaţa inteligentă de pe Terra este un eveniment cosmic şi, apoi, că orice eveniment cosmic de acest gen trebuie să se repete, ca o necesitate ciclică de netăgăduit, în multe alte variante şi manifestări.

(VA URMA)