Sponsor oficial al
Olt
O fetiță a alertat autoritățile din Olt, după ce a sunat la 112, a anunțat că este sechestrata și a închis telefonul.

Copila este din Valea Mare, Olt și a sunat în glumă la 112, însă polițiștii au încercat s-o identifice timp de 60 de minute, după care și-au dat seama că este o farsă.
„Polițiștii de investigații criminale au demarat de îndată cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate. În aproximativ 60 de minute, polițiștii au stabilit faptul că, o minoră, de 8 ani, din comuna Valea Mare, în timp ce se afla în municipiul Slatina, ar fi apelat 112, sesizând că este sechestrată, fapt care nu s-a confirmat”, au declarat reprezentanții IPJ Olt, potrivit reporter24.info
Copila este în clasa a doua la o școală din Slatina.
Distribuie articolul:
Alte articole
Despre noi
- de editie.ro
- 1 Ianuarie 1970

