Sponsor oficial al
Senatul a adoptat o inițiativă legislativă care introduce criterii de experiență pentru membrii comisiilor de evaluare a gradului de handicap, limitează numărul de mandate și clarifică situațiile în care încetează calitatea de membru.
Proiectul, depus de deputatul USR Alin Stoica, prevede că psihologii, asistenții sociali și juriștii din aceste comisii trebuie să aibă experiență relevantă în domeniul asistenței persoanelor cu dizabilități.
Mandatele vor fi limitate la două perioade de câte patru ani. Totodată, sunt stabilite reguli explicite privind încetarea calității de membru, pentru a asigura o funcționare mai clară a comisiilor.
„Prin această modificare a legii încurajăm rotația profesională și aducem mai multă experiență în comisiile de evaluare a gradului de handicap, reducând riscul de practici rutiniere sau rigidizare decizională. Măsura crește transparența administrativă și constituie o barieră în calea corupției și a abuzării sistemului de către persoane cu false dizabilități”, a declarat Stoica.
La rândul său, senatoarea USR Cynthia Păun, vicepreședintă a Comisiei pentru familie și solidaritate socială, a afirmat că profesionalismul membrilor este esențial pentru credibilitatea sistemului public.
„Comisiile de evaluare a gradului de handicap iau decizii cu impact direct asupra accesului la prestații sociale, servicii de sprijin și integrare profesională. Standardul profesional al acestor comisii nu poate fi tratat ca o chestiune secundară”, a spus Păun.
Inițiativa a fost adoptată cu 71 de voturi pentru, 3 împotrivă și 35 de abțineri. Proiectul merge la Camera Deputaților, for decizional, pentru dezbatere și vot final.
Distribuie articolul:
Alte articole
Dar despre FRF nu ne povestește nimic Recorder?
- de Răzvan Ioan Boanchiș
- 11 Decembrie 2025
INTERVIU: Roboții umanoizi nu mai sunt un experiment. Dragoș Preda despre utilitate și limite
- de Octavia Hantea
- 10 Februarie 2026
Ministrul Finanțelor participă la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles
- de Florin Bâcu
- 11 Decembrie 2025
Cosmin Durle devine prefect al județului Dolj. Depune jurământul
- de Octavia Hantea
- 13 Februarie 2026
Tânăr de 19 ani, mort într-un accident grav pe DN 7, la Călimănești
- de Octavia Hantea
- 26 Ianuarie 2026
Oltenia, vizată de Cod galben. Vânt de 50–70 km/h și precipitații mixte
- de Octavia Hantea
- 23 Februarie 2026
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025

