Sponsor oficial al
A participat la Revoluţia din 89, deşi nici măcar nu era născut. Totul a ieşit la iveală după ce Corpul de Control al premierului a verificat 32 de dosare, arată B1 TV. Mare le-a fost mirarea când au văzut că un bărbat care avea certificat de Revoluţionar avea doar cinci ani. Şi asta nu e tot! Corpul de Control a mai descoperit şi eroi-martiri care au decedat abia în 2005.
În urma anchetei Corpului de Control al premierului, s-a descoperit că un bărbat născut în oraşul Corabia, care în 1989 avea doar 5 ani, a primit în baza Legii 42/1990, atât certificat de rănit, cât şi de luptător pentru victoria Revoluţiei.
El a primit aceste titluri, deşi nu a adus un certificat medico-legal, se arată în raportul Corpului de Control. La dosar, există o adresă a Parchetului Militar potrivit căreia ar fi fost rănit, în urma unei busculade, la Craiova, şi declaraţia pe proprie răspundere a eroului.
Omul povesteşte că, pe 22 decembrie 1989, bunica l-a îmbrăcat şi au plecat împreună spre centrul oraşului. El spune că a strigat şi a ridicat două degete în semn de victorie şi menţionează că era în braţele bunicii.
Acest caz, demn de Cartea Recordurilor, a fost descoperit de Corpul de Control al premierului, în cadrul unei acţiuni de documentare privind situaţia indemnizaţiilor plătite eroilor Revoluţiei şi urmaşilor acestora.
Din anul 1992 şi până în 2014, totalul indemnizaţiilor a fost de peste 3,2 miliarde lei.
Inspectorii guvernamentali au mai descoperit un erou-martir, care a murit în 2005, fără nicio legătură cu rănile din decembrie 89, dar şi o familie de cinci luptători care la Revoluţie s-au interesat de. starea apei potabile la Braşov.
Distribuie articolul:
Alte articole
Irina Begu ratează meciul de Fed Cup cu Cehia
- de
- 28 Ianuarie 2016
SIMONA HALEP, eliminată în turul I la AUSTRALIAN OPEN 2016
- de
- 19 Ianuarie 2016
Ilie Balaci: "Echipa asta nu este Universitatea mea!"
- de
- 18 Ianuarie 2016
Veste tristă. SCM Craoiva, eliminată din Cupa Cupelor la handbal feminin
- de
- 17 Ianuarie 2016
Cristina Neagu, desemnată cea mai bună handbalistă din lume în 2015
- de
- 8 Ianuarie 2016
Energia Târgu Jiu a învins, în EuroCup, echipa franceză Le Havre
- de
- 7 Ianuarie 2016
Baschet masculin: Energia Târgu Jiu - Dinamo 93-96, după prelungiri
- de
- 28 Decembrie 2015

