Anunţată cu mare tam-tam, de vreo lună încoace, moţiunea depusă de PSD împotriva Guvernului Orban s-a... fâsâit, prin neprezentarea la vot a unui număr de parlamentari ai Opoziţiei, pe care se baza Marcel Ciolacu. Încă de la începutul şedinţei, erau semne că demersul PSD, de a răsturna guvernul, răsuflă prin mai multe locuri, dar Ciolacu a continuat să facă afirmaţii războinice, prin care mai mult încerca să se autoconvingă de un rezultat pozitiv.
Cauzele eşecului moţiunii PSD sunt multiple şi nici nu încerc să le identific aici, pentru că nu am imaginea completă a dezastrului în care se scaldă PSD, în ultimii ani şi, cu precădere, în perioada de când Marcel Ciolacu – un lider lipsit de charisma şi personalitatea necesare să stăpânească un fost monolit roşu, încearcă acum să repună, pe şine, o locomotivă avariată, pe ici-pe colo, prin punctele esenţiale...
Evident, a venit vremea ca PSD să plătească oalele sparte pentru perioadele de conducere totalitară şi autoritarism deşănţat, cu care i-a speriat pe români, în ultimii ani. Este un partid bântuit de fantomele trecutului şi nu mai corespunde peisajului democratic european. Poate că poporul român se va hotărî să-i curme suferinţa, prin votul său, la alegerile locale şi parlamentare, din acest an.
