Sponsor oficial al
Moţiunea a obţinut 261 de voturi, suficiente pentru demiterea Guvernului Orban. Deocamdată, totul este în vrie... Nici o socoteală anterioară nu poate fi certă şi fără probleme, sunt mulţi factori care pot destabiliza planurile făcute dinainte.
Social democraţii nu au stat degeaba: s-au anunţat la Cotroceni, pentru consultări, cu preşedintele Klaus Iohannis, chiar astăzi, şi vin deja cu o propunere de prim-ministru – o persoană despre care, până acum, nimeni nu a auzit nimic.
Fireşte că nu notorietatea unui om îi dă şi valoarea profesională necesară pentru a ocupa o funcţie de premier, dar s-au mai întâmplat astfel de situaţii când numirea respectivă a dus la un fiasco – vezi cazul Viorica Vasilica Dăncilă.
Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal s-a ante-pronunţat, încă înainte de depunerea moţiunii, că nu va mai propune şi nu va susţine nici un guvern ulterior, dar, după cum se vede, social democraţii şi-au găsit aliaţi pentru a obţine majoritatea în parlament, astfel că, în acest caz, situaţia devine critică pentru liberali, iar proiectul alegerilor anticipate devine din ce în ce mai îndepărtat.
Prioritatea este, însă, binele naţional şi trebuie să avem încredere în formaţiunile politice parlamentare cu vederi democratice şi pro-europene, pentru că viitorul nu poate fi decât unul comun cu fraţii noştri europeni, iar România nu îşi poate permite un brexit, ca Marea Britanie, pentru că noi nu suntem un imperiu întins în toată lumea, de unde să ne putem deconta pierderile şi eşecurile politice.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Despre noi
- de editie.ro
- 1 Ianuarie 1970

