Sponsor oficial al
Sportiva născută pe 15 mai 1995 în Câmpulung-Moldovenesc (Suceava) a făcut pereche la kaiac dublu - 200 metri - cu fosta sa colegă de club Roxana Borha, transferată acum doi ani de Dinamo, după încheierea junioratului de la Orşova. Echipajul României a trecut linia de sosire după 39,543 secunde, fiind devansat de Ungaria (39,363) şi de Polonia (39,418). Borha şi Ţăran au fost aproape de medalie şi la K2 - 500 metri, unde s-au clasat pe locul al şaselea. Anul trecut, Iuliana Ţăran cucerea aurul la kaiac simplu 200 m şi argintul la 500 m, tot la Montemor-O’Velho, dar la Europenele de juniori. Acum, Ţăran a devenit prima sportivă legitimată la Clubul Sportiv Şcolar al Liceului Teoretic “Traian Lalescu” Orşova care cucereşte o medalie la Europenele de seniori! În 2011, la Brandenburg, în Germania, Iuliana Ţăran a devenit prima campioană mondială de juniori din întreaga istorie a kaiacului românesc, într-o probă olimpică, de simplu.
După Europenele de seniori din Portugalia, Iuliana Ţăran are şanse mari să participe în luna august şi la Mondialele de seniori, din Serbia, şi, bineînţeles, la CE şi CM de juniori din Cehia, respectiv Canada, ceea ce ar reprezenta o nouă premieră pentru CSSLTTL Orşova, club care are doar secţii de juniori. Cred că Iuliana va participa la toate cele patru competiţii internaţionale din acest an, fiind vedeta clubului orşovean la momentul actual. La juniori, cu siguranţă va aduce aurul. Coordonatorul clubului de la Dunăre, Beniamin Zabet, despre sportiva pe care o vede medaliată şi la Jocurile Olimpice din 2016, de la Rio de Janeiro, când va reprezenta însă alt club. De altfel, la Europenele de seniori de la Montemor-O’Velho, un alt fost junior de la Orşova, în prezent la CS Dinamo, a urcat pe podium. Astfel, prahoveanul Liviu Dumitrescu, la canoe dublu 500 metri, a luat argintul, fâcând pereche cu Victor Mihalachi. Cei doi români au terminat cursa cu timpul de 1:44,771 minute, fiind devansaţi de Rusia (1:42,206), în timp ce Polonia a luat bronzul (1,45:426). La canoe dublu -1.000 metri, Dumitrescu şi Mihalachi au urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere, cu timpul de 3:36,45 minute, după Rusia (3:33,54) şi Ungaria (3:33,89). Per total, delegaţia României a cucerit şase medalii, două de argint şi patru de bronz, la Europenele din Portugalia.
Selectată direct din curtea şcolii
După bronzul de la Campionatul European de seniori, sportiva a povestit, în exclusivitate pentru “Ediţie Specială”, cum a ajuns la Orşova în urmă cu cinci ani.
După terminarea orelor, domnul director de la Generala din Câmpulung Moldodenesc ne-a chemat în curtea şcolii, iar domnul antrenor Ilie Bănăduc mi-a zis că am toate calităţile fizice pentru acest sport. Eram mai înaltă, bine făcută, faţă de celelalte colege de clasă. Aşa am fost selectată, apoi am mers la Orşova, în capătul celălalt al ţării, să dau nişte probe şi am fost oprită. Nu ştiam nimic atunci despre acest sport. Nici să înot foarte bine nu ştiam. Am muncit foarte mult să ajung aici, dar a meritat. Sunt foarte bucuroasă de această medalie, care am înţeles că e prima pentru Orşova la Europenele de seniori. Deşi mai e mult până atunci, obiectivul meu e să devin campioană olimpică.
Iuliana Ţăran
Anul trecut, moldoveanca şlefuită la Orşova a fost aproape de o calificare istorică la Jocurile Olimpice de la Londra, dar a fost despărţită doar de câteva lungimi la kaiac simplu 200 metri, în turneul preolimpic de la Poznan, din Polonia.
Distribuie articolul:
Alte articole
Şefii FRF, acuzaţi de abuz în cazul dezafilierii «U» Craiova
- de
- 17 Iunie 2013
«Tătuţu’» afacerilor din Olt, la judecată
- de
- 16 Iunie 2013
Craioveanul cu plantaţia de canabis a scapat ieftin
- de
- 9 Iunie 2013
Şefii de la Gardă şi de la Finanţe - capii mafiei evazioniştilor
- de
- 6 Iunie 2013
A băgat mâna în banii locatarilor
- de
- 3 Iunie 2013
Patron de şcoală de şoferi condamnat pentru trafic de influenţă
- de
- 3 Iunie 2013
Lili Schutz, 12 ani de închisoare cu executare
- de
- 28 Mai 2013
Scandal cu baionete şi scânduri rupte din garduri
- de
- 29 Mai 2013
Film porno cu o fată de 16 ani
- de
- 27 Mai 2013
VIDEO / Cocioabele romilor au fost demolate
- de
- 24 Mai 2013

