Sponsor oficial al
Giuliano Stroe, băiatul din comuna Icoan cunoscut ca „micul Hercule”, apare în noi înregistrări pe internet. Acesta şi fratele său mai mic au fost filmaţi în timpul unor noi exerciţii fizice foarte dure la care îi supune tatăl lor.
În imagini se observă cum „micul Hercule” se antrenează sprijinându-se cu mâinile şi picioarele pe nişte scaune pentru copii. Băiatul de zece ani a făcut astfel 132 de flotări, iar fratele său de şapte ani a reuşit mai ceva puţine. În timpul antrenamentelor, cei doi au fost filmaţi. Micul Hercule şi fraţii lui au apărut de mai multe ori pe internet în timp ce erau puşi de tatăl lor să facă exerciţii fizice extreme. Cazul copiiilor din comuna Icoana a fost anchetat de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, bărbatul fiind acuzat că îşi abuzează copiii. Dosarul a ajuns în instanţă, dar magistraţii Curţii de Apel Craiova au hotărât ca minorii să rămână în continuare în familie, întrucât exerciţiile fizice la care sunt supuşi nu le-ar afecta creşterea şi dezvoltarea.
olttv.ro
Distribuie articolul:
Alte articole
NU BADEA (II)
- de
- 27 Octombrie 2015
DGASPC Olt, în lupta cu tatăl abuziv
- de
- 13 Octombrie 2015
Şmecherul cu BMW care a încercat să mituiască un poliţist, condamnat la închisoare
- de
- 13 Octombrie 2015
TRAGEDIE în Dolj. Un bărbat şi-a incendiat soţia şi cele două fiice
- de
- 11 Octombrie 2015
Soţia unui cunoscut cântăreţ de muzică populară, BĂTUTĂ de hoţi în propria casă
- de
- 11 Octombrie 2015
LOTO, LOTO 6 DIN 49: REZULTATE LOTO 11 OCTOMBRIE pe categorii
- de
- 11 Octombrie 2015
VIDEO / Primul val de viroze şi pneumonii
- de
- 7 Octombrie 2015
VIDEO / O primărie din Olt a făcut cort de nunţi pe bani europeni
- de
- 7 Octombrie 2015

