Sponsor oficial al
Un medic de familie din comuna Mischii s-a ales cu dosar penal pentru că nu ar fi informat două persoane venite din străinătate că trebuie să stea în izolare, încălcând, astfel, măsurile stabilite pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.
Medicul este cercetat pentru abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor.
„La data de 25.03.2020, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 297 alin. 1 şi 352 alin. 1 Cod penal. Din conţinutul actului de sesizare rezultă indicii temeinice că numitul D. I., medic de familie în comuna Mischii, jud. Dolj, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu specifice prevenirii răspândirii COVID 19 cu ocazia întocmirii formalităţilor necesare plasării în autoizolare a două persoane care au revenit pe teritoriul României după tranzitarea unor state afectate de pandemie. În prezent, în cauză cercetările se desfăşoară in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor sesizate”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Despre noi
- de editie.ro
- 1 Ianuarie 1970


