Sponsor oficial al
Actualitate
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a anunţat marţi, că instituţia a luat măsuri speciale pentru protecţia împotriva atacurilor informatice, după ce, în urmă cu o lună, site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) a fost atacat de hackeri.
Trebuie să recunoaştem că a devenit tot mai stringentă necesitatea creşterii capacităţii de reacţie la incidentele cibernetice şi diminuarea impactului acestora asupra resurselor şi serviciilor care fac parte din viaţa noastră cotidiană. În acest context, dar şi pe fondul obligaţiilor de a fi respectate drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, deţinătorii de infrastructuri cibernetice trebuie să fie permanent alături şi să sprijine autorităţile în luarea deciziilor şi în implementarea măsurilor adecvate fiecărui gen de alertă cibernetică. În sfera acestor obligaţii se află şi instituţiile publice, inclusiv Consiliul Judeţean Vâlcea. Pentru siguranţa echipamentelor din dotare şi a stocurilor de informaţii şi date, a intrat în practica noastră datoria de a efectua periodic auditări în domeniul securităţii cibernetice şi de a desemna persoane autorizate pentru prevenirea, identificarea şi reacţionarea promptă la orice incident apărut în infrastructura digitală din dotare.
A precizat Cîlea, potrivit AGERPRES
Ion Cîlea a cerut, ieri, inginerilor IT angajaţi ai instituţiei să efectueze o verificare a site-ului propriu şi a celor aparţinând instituţiilor aflate în subordine, având în vedere că pe harduri sunt stocate informaţii importante.
Măsurile noastre speciale nu sunt întâmplătoare. A devenit de notorietate faptul că infractori invizibili din Vâlcea care, din păcate, s-au specializat în spargerea reţelelor, au dat foarte serios de lucru instituţiilor abilitate din România şi SUA. În calitatea mea de reprezentant al autorităţii publice, nu m-am simţit deloc confortabil atunci când presa nord-americană a denumit capitala judeţului nostru cu toponimul Hackerville.
A mai spus Ion Cîlea
De aproximativ o lună şi jumătate, site-ul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea nu mai funcţionează, noteaza AGERPRES, care mai arată că toate datele au fost şterse, iar adresa electronică nu mai este validă, după ce a fost spartă de doi hackeri, unul dintre aceştia făcând parte din celebra comunitate de hackeri autointitulată “Anonymous România”.
Distribuie articolul:
Alte articole
VIDEO / CLOACA CSU FINANŢATĂ DIN BANII FURAŢI DE LA STATUL ROMÂN
- de
- 27 Noiembrie 2014
Ford dă afară 680 de angajaţi de la Craiova
- de
- 20 Noiembrie 2014
Pe votul curat, IOHANNIS A CÂŞTIGAT DETAŞAT
- de
- 24 Noiembrie 2014
Mitică Dragomir, trimis în judecată
- de
- 19 Noiembrie 2014
Accident cu persoană decedată, pe DN 64
- de
- 17 Noiembrie 2014
Adrian Mititelu - replica la comunicatul DIICOT
- de
- 7 Noiembrie 2014
Acţiunile preventive ale poliţiştilor rutieri continuă
- de
- 5 Noiembrie 2014
Firmele de exploatare forestieră refuză să se prezinte la control
- de
- 26 Noiembrie 2014
Au încălzit 6 suflete înfrigurate
- de
- 26 Noiembrie 2014
Festivalul Ioana Radu - Regal de romanţă, de petrecere şi muzică interbelică
- de
- 26 Noiembrie 2014

