Sponsor oficial al
Mii de case şi terenuri au fost trecute în evidenţa statului cu valori de zero sau un leu, iar altele nici nu există în documente, arată un raport al Curţii de Conturi care a fost în control la Ministerul Finanţelor.
Curtea de Conturi estimează că valoarea totală a bunurilor din patrimoniul public al statului care nu se regăsesc în inventarul centralizat al patrimoniul public al statului se cifrează la 36,6 miliarde de lei, potrivit Economica.net.
Averea statului arată cu totul altfel în hârtiile Ministerul de Finanţe decât în realitate. Practic, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului ar trebui să se regăsească valoarea tuturor clădirilor şi terenurilor raportate în situaţiile financiare ale ordonatorilor principali de credite, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
În urma unui control efectuat anul trecut de Curtea de Conturi la Ministerul Finanţelor a reieşit faptul că valoarea totală a bunurilor din patrimoniul public al statului care nu se regăsesc în inventarul centralizat se cifrează la peste 36,6 miliarde de lei, arată sursa citată.
Practic, "3.548 de bunuri (clădiri şi terenuri) din patrimoniul public al statului nu sunt înregistrate în evidenţa contabilă, iar 1.711 bunuri (clădiri şi terenuri) din patrimoniul public al statului sunt înregistrate simbolic, cu valoarea de 1 leu" se arată în raport.
Potrivit digi24.ro, aceste clădiri şi terenuri se află în proprietarea unor ministere şi instituţii. Printre acestea – Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Agriculturii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei. Aproape 3.000 dintre aceste bunuri apar în inventarul SGG.
Curtea de Conturi a analizat modul în care s-a făcut inventarul bunurilor din patrimoniul public. Instituţia recomandă ministerelor să refacă acest inventar şi să înregistreze bunurile din patrimoniul public care au fost declarate cu valori de 0 lei sau 1 leu la valorile reale.
realitatea.net
Distribuie articolul:
Alte articole
Simona Halep se menţine pe locul 2 în clasamentul WTA
- de
- 9 Noiembrie 2015
Percheziţii la suspecţii de trafic de droguri. 16 persoane, aduse la audieri
- de
- 4 Decembrie 2015
Victor Ponta, audiat la DNA Ploieşti în dosarul de deturnare de fonduri europene
- de
- 3 Decembrie 2015
VIDEO / Dan Şova poate fi REŢINUT şi ARESTAT. Senatul a aprobat cererea DNA
- de
- 3 Decembrie 2015

