Mă gândeam, deunăzi, că nu ar fi rău dacă aş supăra puţin lingviştii, care o ţin una şi bună, în foarte multe situaţii, că ei au dreptate şi e corect aşa cum spun ei.
De exemplu, dacă spui mai bine prefer... ceva anume, un lingvist îţi va face imediat observaţie că este o expresie pleonastică, pentru că, de obicei, omul preferă... mai bine, şi nu mai rău, de aceea e pleonasm.
Dar iată un exemplu cât se poate de cunoscut din poveştile populare – cea cu leneşul care este dus la spânzurătoare. Ce spune el când, pe drum, în timp ce era dus la spânzurătoare, după ce fusese pronunţată o hotărâre judecătorească în legătură cu faptul că era leneş, deci parazit social, şi, pe drum, o femeie miloasă le cere reprezentanţilor autorităţilor care duceau la îndeplinire sentinţa, să-l ierte, că îl ia la ea acasă şi îi dă să mănânce posmagi: el întreabă... dacă muieţi-s posmagii?, la care femeia şi toţi ceilalţi se oripilează, întrebându-se, retoric, dar de ce nu şi-i înmoaie singur?!... La care el, leneşul, zice: decât să-mi înmoi singur posmagii, mai bine merg la spânzurătoare!...
Al doilea exemplu de pleonasm care... nu e pleonasm. Când zici: am fost la acea adunare, dar nu erau decât 20 de persoane(!)... În această situaţie, depinde cum pui accentul: 1) dacă citeşti normal, aşa cum am scris mai sus, se poate înţelege că, într-adevăr, nu erau mai mult de 20 de persoane; 2) dacă pui accentul pe nu, adică dacă citeşti nú erau decât 20 de persoane(!), se subînţelege că, de fapt, erau mai mult de 20 de persoane...
Limba română este surprinzătoare şi interpretabilă, de multe ori, depinde cum citeşti şi cum înţelegi sensul cuvintelor. În cazurile de mai sus este evident că mai bine poate fi mai rău, iar totul ţine de înţelegerea conjuncturală, de moment.
