Sponsor oficial al
„Medicii au nevoie în primul rând de respect şi după aceea de salarii decente”. Declaraţia aparţine managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Andrei Iordache, care ia apărarea medicilor , după ce Guvernul a anunţat ieri că trebuie făcută o lege prin care să fie legalizată şpaga oferită de pacienţi. Propunerea este umilitoare, susţin şi medicii de la Spitalul Slatina.
După negocierile purtate ieri cu sindicatele din sănătate, privind majorarea salariilor cadrelor medicale cu 25%, premierul Victor Ponta a propus să fie făcută o lege care să arate clar că acele contribuţii suplimentare pe care pacienţii vor să le dea medicilor sunt legale în cazul în care întrunesc simultan trei criterii: nu sunt condiţionate de medic, sunt oferite după încheierea actului medical şi sunt declarate, aşa încât să fie şi fiscalizate. Propunerea Guvernului i-a şocat pe medici.
Pacienţii au păreri împărţite.
Alianţa Medicilor din România a avut o reacţie fermă la propunerea facută de Guvern.
„Suntem pur şi simplu scandalizaţi de desconsiderarea pe care Guvernul o arată nu doar faţă de medici, dar şi faţă de pacienţi prin încercarea de a legaliza şpaga dată doctorului. În nici o ţară civilizată un pacient nu dă o «atenţie» medicului”, au spus cei din Alianţa Medicilor.
Salariile tuturor angajaţilor din sistemul public de sănătate vor fi majorate cu 25% de la 1 octombrie, potrivit Guvernului. Acest lucru se va face printr-o ordonanţă de urgenţă care va fi discutată în şedinţa Guvernului de săptămâna viitoare.
olttv.ro
Distribuie articolul:
Alte articole
Guvernul a aprobat construcţia a două penitenciare
- de
- 19 August 2015
Motociclist GRAV RĂNIT după ce a căzut într-o groapă în asfalt
- de
- 19 August 2015
Eugen Fană rămâne în arest
- de
- 18 August 2015
INCREDIBIL! Romii acuză ANAF de DISCRIMINARE
- de
- 18 August 2015

