Sponsor oficial al
Fotbal
S-a încheiat „chinul” din cantonamente pentru jucătorii lui Iordănescu, partea cea mai grea a pregătirii de iarnă finalizându-se la începutul săptămânii. Pandurii a plecat, luni dimineaţa, din Antalya, ajungând la Târgu Jiu în decursul serii. Ieri, gorjenii au primit o zi liberă, ca „răsplată” pentru munca depusă în ultimul stagiu de pregătire susţinut în Turcia. De astăzi, însă, elevii lui Iordănescu vor reveni la antrenamente, intrând în linie dreaptă cu pregătirea pentru prima manşă a semifinalelor Cupei Ligii, ce va avea loc în data de 17 februarie, la Târgu Jiu. Formaţia gorjeană va întâlni în penultimul act al competiţiei amintite, Dinamo Bucureşti, un adversar care poate fi învins, dar care nu trebuie subapreciat.
„Câinii roşii” au şi ei ambiţii mari pentru returul sezonului, calificarea în finala Cupei Ligii fiind unul dintre obiectivele echipei bucureştene. Întâlnirea de peste aproximativ o săptămână va consemna, altfel, şi debutul lui Edi Iordănescu pe banca pandurilor în meciurile oficiale, el îndrumându-i pe gorjeni, până acum, numai în partidele amicale. Tânărul tehnician va susţine primul „test” sub presiune în postura de „principal” al grupării din Târgu Jiu, fiind momentul ca el să demonstreze că are capacitatea de a pune în practică cu succes noţiunile teoretice pe care a arătat, în interviuri, că le stăpâneşte bine. În amicale, evoluţia pandurilor a oscilat, adunând un bilanţ de două victorii, o remiză şi două înfrângeri.
După un debut de bun augur în meciurile de verificare, Pandurii învingând gruparea rusă Tom Tomsk(2-1), a urmat o înfrângere în faţa polonezilor de la Bielsko Biala(0-2), încă un succes împotriva sârbilor de la FK Jagodina, iar în ultimele două jocuri nu s-a mai înregistrat vreo victorie: gorjenii au remizat cu gruparea bulgară Cerno More Varna(2-2) şi a cedat împotriva campioanei Kazahstanului, FC Astana(0-2).
Preţuri accesibile pentru semifinalele Cupei Ligii
Oficialii grupării din Târgu Jiu au stabilit preţurile pe care vor trebui să le plătească suporterii gorjeni pentru a asista la meciul tur din semifinalele Cupei Ligii, contra lui Dinamo Bucureşti. Astfel, pentru accesul în peluze, un bilet costă 5 lei, în timp ce pentru un loc la tribuna I şi II un tichet costă 10 lei. Accesul la tribuna zero va fi taxat cu 15 lei, iar pentru un bilet la tribuna VIP gorjenii vor trebui să scoată din buzunar suma de 30 de lei. Biletele vor putea fi achiziţionate de la casa de bilete din incinta stadionului „Municipal” din Târgu Jiu, care va fi deschisă pe 16 februarie între orele 9 şi 17 şi pe 17 februarie între orele 9 şi 18.
Distribuie articolul:
Hănescu, eliminat de la Memphis
11 Februarie 2015Alte articole
Acordul stand-by, în stand-by
- de
- 10 Februarie 2015
Au pierdut ajutorul social din cauza animalelor
- de
- 10 Februarie 2015
1.200 de copii şi şase spectacole în vacanţă
- de
- 10 Februarie 2015
EL AMOR – pasiune latino-americană pe scena Operei din Craiova
- de
- 10 Februarie 2015
Tineri cu care ne mândrim!
- de
- 10 Februarie 2015
Nou protest de amploare în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu
- de
- 10 Februarie 2015
Angajaţii Spitalului Judeţean Târgu Jiu, sancţionaţi
- de
- 10 Februarie 2015
Creşte şomajul în Gorj
- de
- 10 Februarie 2015
Ședinţă la Consiliul Judeţean Gorj
- de
- 10 Februarie 2015

