Sponsor oficial al

“Ediţie Specială” a intrat în posesia motivării deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în cazul intentat de CSM Rm. Vâlcea împotriva FRF-LPF cu privire la promovarea CSU în Liga I la sfârşitul sezonului competiţional 2013-2014.
Facem precizarea că această motivare, deşi a fost ţinută secret de către FRF-LPF şi CSM Rm. Vâlcea, “Ediţie Specială” a reuşit să intre în posesia acesteia.
Din conţinutul acesteia, reies, fără tăgadă, următoarele:
- Federaţia Română de Fotbal a susţinut, prin consilierul juridic Stângaciu Adrian, în faţa instanţei Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne că NOUL STATUT ADOPTAT în 20 iunie 2014 este în vigoare şi prin urmare, art. 54 din Statut, ediţia 2011, NU MAI PRODUCE EFECTE. Astfel că la punctele 74, 77, 82 din această decizie se reţine, în mod indubitabil, că promovarea CSU Craiova în Liga I a fost posibilă datorită NOULUI STATUT.
Menţionăm faptul că NOUL STATUTUL INVOCAT de către Federaţia Română de Fotbal şi luat de bun de către TAS - NU ESTE ÎN VIGOARE, nu produce efecte, deoarece pentru a intra în vigoare este necesar de a fi validat de instanţa de judecată, lucru care nu s-a întâmplat.
De altfel, este de notorietate faptul că STATUTUL unei persoane juridice, modificat, nu poate produce efecte decât după înscrierea în registrele de specialitate.
Cu ocazia faptelor de excludere a Universităţii Craiova din fotbalul românesc din 20 iulie 2011, deşi la acea dată Federaţie adoptase un nou statut, respectiv în 8 - 9 Mai 2011, excluderea s-a făcut în baza vechiului statut, deoarece STATUTUL adoptat în 8 mai 2011 - NU intrase în vigoare.
De altfel, Burleanu Răzvan şi Stângaciu Adrian, în urmă cu ceva timp, au ţinut să se menţioneze, expres, că STATUTUL adoptat în 2014 – NU ESTE ÎN VIGOARE.
Prin urmare, avem de a face cu o infracţiune de fals intelectual şi abuz în serviciu sub formă continuată, săvârşită de FRF, LPF, Burleanu Răzvan, Iorgulescu Gino şi Stângaciu Adrian, consilier juridic.
In iunie 2014, inainte de sedinta Adunarii Generale a FRF, Burleanu Razvan s-a pronuntat in mod clar, ca CSU nu poate promova in liga 1, datorita prevederilor clare ale statutului FRF art.54. ------VEZI AICI
Ulterior in 28 iunie 2014, dupa adoptarea noului statut al FRF, dar care nu a produs consecinte juridice, Burleanu Razvan in mod mincinos si cu intentia de a savarsi infractiuni, a anuntat opinia publica (CLICK AICI), ca articolul 54 din statutul vechi a fost eliminat, iar CSU va putea promova, desi la acea data cunostea ca noul stat adoptat nu avea nicio valoare juridica.
In luna decembrie a anului 2015, dupa ce FC UNIVERSITATEA CRAIOVA a castigat la Curtea de Apel Bucuresti litigiul cu privire la inscrierea noului statut FRF, Burleanu Razvan a intors-o din nou, spunand ca in continuare FRF, functioneaza dupa vechiul statut (CLICK AICI). Astfel, Burleanu Razvan cu incalcarea grava a atributilor de serviciu, urmand acelasi mod de lucru ca Sandu Mircea, face declaratii cu privire la valabilitatea statutului in functie de interese.
De asemenea, pentru a induce opinia publica in eroare, Burleanu Razvan, la intrebarea jurnalistei GSP Maria Andries : " Dupa care statut a fost promovata CSU?", acesta a raspuns ca un dobitoc : "Dupa toate statutele?", desi in vigoare se afla numai unul, cel din 2011, care interzice clar participarea CSU in liga 1. Mai mult pentru a induce in eroare opinia publica, Burleanu a mai facut o afirmatie, care ii confirma activitatea infractionala la greu si aceea ca CSU ar fi fost promovata de Adunarea Generala in 28 iunie 2014 prin votul dat afilierii cu dreptul depline al CSU la FRF. Ori afilierea cu drepturi depline nu reprezinta decat calitatea de membru cu aceleasi drepturi si obligatii ca si celelalte cluburi din FRF. In niciun caz nu este egal cu favoruri, exceptii si privilegii, lucruri interzise cu desavarsire in fotbal, atat de lege cat si de FIFA si UEFA.
CONSECINŢE
Acestea sunt unele devastatoare având în vedere că CSU A ACTIVAT, în sezonul 2014-2015 şi 2015-2016, ILEGAL ŞI NESTATUTAR în Liga I, prin urmare toate meciurile disputate de această grupare în fotbalul românesc sunt în afara legii şi a STATUTULUI Federaţiei Române de Fotbal, astfel că, de îndată, trebuie anulate toate aceste rezultate.
Mai mult orice grupare fotbalistica care evolueaza in Liga 1 poate contesta dreptul de joc al CSU in Liga 1.
De asemenea, banii obţinuţi de CSU de la LPF pentru aceste două sezoane trebuie să fie restituiţi de această grupare, iar în situaţia că acest lucru nu va mai fi posibil - aceste sume trebuie să fie suportate de persoanele vinovate.
Reamintim că în anul 2011 Politehnica Timişoara, vicecampioana României, a fost retrogradată în Divizia B tocmai prin aplicarea principiului evocat art. 54 din Statutul FRF.
In ceea ce priveste infractiunea de Abuz in serviciu savarsita de Burleanu Razvan ,Iorgulescu Gino,Stangaciu Adrian,FRF,LPF ,aceasta este probata avand in vedere ca sunt intrunite toate conditiile cerute de lege, astfel folosul pentru sine sau pentru altul exista, avand in vedere ca beneficiarul acestor infractiuni este CSU CRAIOVA, care a primit un beneficiu financiar cert de peste 4 milioane de euro, in detrimentul legii si al statutului FRF. Astfel, prin aceste infractiuni, cei implicati s-au abatut grav de la ordinea publica, de la modul cum statul a reglementat prin lege, participarea unor cluburi sportive in competitia sportiva. S-a ajuns in situatia nefireasca, ca un club sportiv sa beneficieze in afara legii de avantaje competitionale in detrimentul altor gurpari fotbalistice, care a trebuit sa parcurga ani de zile in competitile sportive pentru a participa in liga superioara.
Facem precizarea că aceste infracţiuni se adaugă unui alt şir de fapte săvârşite de FRF în ultmi ani şi care fac obiectul unor dosare penale aflate pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Mentionam faptul, ca in prezent acest document se afla si in posesia procurorilor DNA.
Înainte de a fi chemaţi de procurori, cei implicaţi, ar trebui să aibă un gram de demnitate şi să-şi dea demisia pentru că nu au nicio şansă să scape după aceste fără de legi.
Anexat vă prezentam DECIZIA TAS – CLICK AICI.
Distribuie articolul:
Alte articole
Cristina Neagu, desemnată cea mai bună handbalistă din lume în 2015
- de
- 8 Ianuarie 2016
Energia Târgu Jiu a învins, în EuroCup, echipa franceză Le Havre
- de
- 7 Ianuarie 2016
Baschet masculin: Energia Târgu Jiu - Dinamo 93-96, după prelungiri
- de
- 28 Decembrie 2015
DOCUMENT/Lista cu CÂRPELE din UNIVERSITĂȚI care i-au GIRAT pe PUȘCĂRIAȘI
- de
- 9 Ianuarie 2016
Proteste la minele din Valea Jiului
- de
- 9 Ianuarie 2016

