„În tot ceea ce facem, suntem guvernaţi de predestinare” (II)

În acest început de mileniu trei se evidenţiază, pretutindeni în lume, un interes excepţional, manifestat, adeseori, ca o obsesie colectivă, focalizat asupra fenomenelor imateriale atestabile, dar şi asupra sensului Credinţei şi chiar legitimării ei în existenţa terestră, dar, mai ales, în existenţa de dincolo de existenţa în scopul material.

Acestui interes a încercat, de-a lungul unei vieţi întregi, să-i răspundă regretatul scriitor şi parapsiholog român Ion Ţugui – autorul unei cărţi care a devenit best-seller, în anii ꞌ90, intitulată Şapte ani apocaliptici –, plecat dintre noi, poate într-o lume mai bună, într-o seară de februarie 2002. Prin tot ceea ce a făcut, el a încercat să exprime, cât mai aproape de adevăr, un anume mod de receptare a Esenţialului Lumii, Universului, Credinţei, Creaţiei.

Ion Ţugui este autorul a peste 50 de cărţi, cuprinzând poezie, proză, fenomenologie paranormală, iar, prin acest interviu, am încercat să revelăm câteva din adevărurile fundamentale în mijlocul cărora trăim şi murim.

„A patra dimensiune este Profunzimea”

-   E.M.: Trebuie menţionat că omul dispune numai de cinci simţuri şi că tot ce depăşeşte aceste niveluri de percepţie îi este străin şi de neînţeles. În renumita carte Vanga, a bulgăroaicei Krasimira Stoianova, sunt descrise astfel de cazuri. Mă întreb dacă avem vreo soluţie pentru a ieşi din această situaţie jenantă, în condiţiile în care ne vom afla, faţă în faţă, cu reprezentanţii unei civilizaţii care dispun de, să zicem, cincizeci de simţuri?! Avem vreo şansă?

-   I.Ţ.: Entităţile spirituale superioare de care vorbeşti, uneori ne protejează, alteori ne abandonează. Ele sunt prezente, în spaţiul terestru, tot timpul, iar cei mai mulţi dintre noi habar nu au de asta. Trebuie să ştim că aceste fiinţe, care fac parte din acelaşi Univers, exceptând zonele cu vid (şi există două tipuri de vid – Vidul Real şi Vidul Metastabil, deşi nu ştim dacă nu cumva chiar aceste zone, cu vid bănuit, sunt Izvoare de Fiinţă?), trăiesc, permanent, într-un Univers Vibratoriu. Tot ceea ce trăim noi, zi de zi, este, de fapt, un nesfârşit de vibraţii, de frecvenţe diferite, care sunt conectate la centrii noştri de sensibilitate, la vibraţiile fiinţei umane. Este greşit să se creadă că suntem singuri în Univers! Aceste energii sunt de foarte multe feluri, pentru că Universul a fost creat şi amortizat într-o structură duală, adică are, în mod obligatoriu, vibraţii superioare, înalte, şi vibraţii inferioare, joase. Acestea sunt legate de construcţia, aproape perfectă, a unui Univers la care noi nu avem acces.

Revenind la simţurile noastre, vreau să spun că noi suntem structuraţi pentru condiţia noastră: avem percepţie tridimensională pentru că trăim într-un spaţiu tridimensional. În mod paradoxal, cel care face, pentru prima oară, în această lume în care trăim şi murim, menţiunea unei a patra dimensiuni, este Apostolul Pavel. Într-una din epistolele sale, Apostolul Pavel spune că a văzut cum au plecat la Cer cei aleşi de Mântuitor, dar nu ştia cum: în duh, sau în trup?!... El a avut, de fapt, o revelaţie. El spune aşa: A patra dimensiune este Profunzimea. Cel mai greu pentru noi, şi chiar întristător, este că, pentru a putea pătrunde în această a patra dimensiune, trebuie să abandonăm, mai întâi, cele trei dimensiuni, care ţin de lumea fizică în care trăim, şi, de altfel, asta ni se întâmplă prin moarte…

Accesul la a patra dimensiune se face prin renunţarea la Materia din care suntem creaţi şi care formează, în viaţa fizică, Casa Spiritului, a Fiinţei tale. Iniţiaţii spun că acolo, în a patra dimensiune, luăm cu noi, din viaţa fizică, personalitatea, conştiinţa şi devenim mult mai apţi pentru o nouă evoluţie, pornită de pe un alt plan (există şapte planuri de manifestare a Spiritului, în evoluţia sa), mereu superior celui precedent. Acesta este un aspect verificat deja de parapsihologi, pe mai multe căi, regresia hipnotică fiind una dintre ele. Însă, în situaţia nefericită în care, în existenţa terestră, nu reuşeşti să atingi o maturitate permeabilă, sau compatibilă cu o viitoare evoluţie în Planul Astral, este obligatoriu ca, după moartea fizică, să revii, într-o nouă viaţă, pe Pământ. Pentru că Universul Subtil, care este cel mai aproape de Dumnezeu  şi care aparţine Imperiului Cosmic al Absolutului, nu tolerează şi nu îngăduie, cum numim noi, pe Pământ, rebuturile. Fiecărei Fiinţe inteligente, care a primit Duh de la Puterea Divină, i se cere să atingă un anumit nivel de evoluţie spirituală pentru a avea acces acolo, SUS...

Se poate spune că Dumnezeu nu vrea să piardă Fiinţa Umană, pentru că Fiinţa Umană reprezintă Creaţia Supremă a Divinităţii şi, deci, cred, sau sper, Dumnezeu nu-şi poate permite să lase în viaţă fiinţe de mâna a doua, sau a treia, sau a şaptea… Fiecare om are datoria (şi nu facultatea!) de a atinge un anumit grad superior de evoluţie. Partea proastă este că noi suntem legaţi de propriul nostru cod genetic, conform căruia, dacă ar exista condiţiile propice şi am respecta strict nişte reguli de viaţă, Omul Terestru ar fi programat să trăiască aproximativ 150 de ani!... Repet, aceasta este vârsta genetic-codată pentru existenţa noastră, ca oameni. Actualmente, ştiu vreo trei astfel de cazuri, de oameni care au reuşit această performanţă, independentă de ei, de a se apropia sau a atinge această vârstă: un caz în Venezuela, unul în Caucaz şi unul în China.

Este descurajant să ştii că Planurile Cereşti nu operează cu Timpul aşa cum operăm noi. Pentru noi, distanţa dintre naştere şi moarte pare a fi destul de mare. Dar, din perspectiva Divinităţii, Fenomenul Reîncarnării, de altfel, cunoscut în Biblie, în Noul Testament, dar exclus din dogmatica teologică ortodoxă, este un fenomen cât se poate de firesc, este, de fapt, o legitate.

În anul 325 după Hristos, Noul Consiliu Religios a votat pentru ideea dacă se păstrează, în dogmatica religioasă, conceptul de Reîncarnare, sau nu? Atunci, trei membri ai Consiliului Religios au votat împotriva menţinerii Reîncarnării în dogmatica ortodoxă şi numai doi au votat pentru menţinerea conceptului. Dar, chiar în Biblie există o menţiune care se referă la reîncarnare: o întâlnim, foarte limpede, în acel dialog între Iisus Hristos şi Nicodim. Nicodim era un fel de Toma Necredinciosul, şi el l-a întrebat pe Mântuitor: Dar cum, oare, noi vom mai veni vreodată pe Pământ după ce murim?!... Iisus îi spune, de vreo trei ori, dacă nu mă înşel, că... Până ce cineva nu se va naşte din Duh şi din Apă, nu va vedea Împărăţia Cerurilor!

Ce înseamnă să te naşti din Duh şi din Apă? Multă vreme, oamenii de ştiinţă nu au avut o percepţie reală asupra spuselor Mântuitorului. Dar astăzi noi ştim că omul este format, în proporţie de 80%, din apă. Dar, din Duh înseamnă a primi un Spirit care să te  locuiască, să te înnoiască şi să-ţi dea o nouă şansă pentru evoluţie. S-ar putea spune că aceste lucruri ţin de religiile sau filozofiile orientale, dar noi nu trebuie să le considerăm aşa. Noi putem să le privim prin prisma noastră europeană, adică prin raţiune şi prin logică.

Viul nu-şi poate permite să piardă! Dumnezeu a creat Legi pe care Natura le respectă. Natura, la rândul ei, a creat Legităţi, care, în mod obligatoriu, sunt respectate. Există celebra butadă că s-au semănat mii de ghinde ca să răsară un stejar… Acest lucru este valabil şi în reproducerea speciilor, în actul propriu-zis al procreării. Este nevoie de această supraabundenţă de seminţe pentru ca transcrierea vieţii să fie asigurată. Ea nu are voie să piardă! Pare o risipă, dar nu este o risipă. Putem spune, aşadar, că rezerva de spirite a Universului, care urmează să se întrupeze, este colosală! Această rezervă, inimaginabilă, este cea care permite civilizaţiei noastre să existe, în continuare, şi să meargă, astăzi, pe drumul pe care se află.

(VA URMA)