Sponsor oficial al
După atentatele sângeroase din Paris și din întreaga lume, în perioada Sărbătorilor și în țara noastră măsurile de protecție au fost sporite.
Forțele de ordine patrulează pe străzi pentru a fi asigurată în permanență siguranța populației. Aceasta este una dintre măsurile de protecție pe care autoritățile le-au adoptat pentru siguranța cetățenilor, informează Digi 24.
În mai multe orașe din țară au fost luate astfel de măsuri, iar unul dintre acestea este Craiova. Locuitorii care au trecut prin gara din oraș marți nu au fost deranjați de forțele de ordine care păzeau zona.
„Pentru creșterea gradului de siguranță publică în perioada premergătoare sărbătorilor s-a luat decizia la nivel central ca luptătorii Poliției Române să fie prezenți în zonele aglomerate, în special, în gări, aeroporturi și piețe pentru a patrula și a preveni comiterea de fapte antisociale”, a declarat Alin Apostol, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.
În Timișoara trupele speciale au monitorizat toate locurile aglomerate, iar în Iași, mascații au urmărit activitatea de lângă Aeroportul Internațional.
Distribuie articolul:
Alte articole
Baschet masculin: Energia Târgu Jiu - Dinamo 93-96, după prelungiri
- de
- 28 Decembrie 2015
Gică Popescu revine în fotbal. ANUNŢ OFICIAL
- de
- 9 Decembrie 2015
BADEA ŞI DOBRE – SUB LUPA DNA
- de
- 5 Ianuarie 2016
STAICU ŞI ROTARU au amânat tranzacţia cu privire la „clonă”
- de
- 4 Ianuarie 2016
GUVERNUL A DECIS: Salariul minim CREŞTE de la 1 mai 2016
- de
- 30 Decembrie 2015

