Aşa cum scriam într-un editorial precedent, la aceste alegeri pentru Preşedinţia României, candidatul USR, Dan Barna, îşi va juca, definitiv, viitorul politic, dacă le va pierde, ceea ce era previzibil. Un anumit curaj pompieristic, dublat de aroganţa şi talibanismul său, faţă de tot ceea ce consideră că e vechi şi depăşit, l-a adus aici. Nu poţi să vii, deodată, în casa românului, să-i iei oala cu mâncare de pe foc şi să-i dai, în schimb, nişte pastile, spunându-i că aia e hrana viitorului, că o mănâncă şi cosmonauţii şi e mai dietetică şi mai bio...
Cam în această postură s-a situat Dan Barna, care a crezut că, dacă ieşi în faţă cu tineretul, care stă toată ziua cu ochii în telefoanele mobile şi în tablete, câştigi şi simpatia măcar a cetăţenilor de vârstă medie, că a pensionarilor erau puţine şanse... S-a înşelat! Ingineria asta politică importată de Barna, din Vest, nu a dat roade şi aici. Românii sunt, încă – atât timp cât vor mai putea fi, un popor care ţine la tradiţii şi la prejudecăţile lor culturale, pe care nu le poţi schimba peste noapte cu idei futuriste, de Războiul Stelelor...
În ce o priveşte pe Viorica Dăncilă, era, cumva, de aşteptat că va ajunge în turul doi, pentru că bazinul electoral al PSD – format din funcţionarii de partid angajaţi în instituţiile din oraşe şi din alegătorii din mediul rural (dintre care, mulţi nici nu ştiu ce s-a votat acum, dar au declarat că... au pus ştampila acolo unde le-a spus primarul) –, mai are, deci, încă 2,2 milioane de români. Dintre aceştia, un segment important este format din cei de vârsta a treia şi a patra, ceea ce înseamnă că se va împuţina, cu fiecare zi, de acum înainte, astfel că, până la alegerile parlamentare de anul viitor, va mai scădea cu câteva procente. PSD nu înţelege că vremea populismului s-a dus, vrăjeala cu bunăstarea cetăţenilor se referă la membrii lor de partid, ei, într-adevăr, trăiesc în bunăstare, din câţi cunosc, eu nu ştiu, în Craiova, un pesedist sărac(!)...
Cu Viorica Vasilica în turul doi, misiunea lui Klaus Iohannis va fi mai uşoară. Într-o confruntare directă, Viorica nu mai poate citi de pe foaie şi nici nu poate avea vreun sufleor lângă ea, ca să-i îndrume dezacordurile şi inepţiile pe care le spune de cum deschide gura. Oricum, Viorica Dăncilă rămâne un exemplu stupefiant de ce poate face un partid dintr-un om incompetent: îl poate ridica în funcţii mult prea înalte pentru intelectul lui şi, binenţeles, că odată ajuns acolo, sus, clachează. Şi nu numai pentru că e incompetent, dar şi pentru că aşa e el: nu-l duce capul mai mult...
