Oricât am încerca să minimalizăm acest Coronavirus şi să-l tratăm ca pe o gripă sezonieră, evoluţia evenimentelor, din ultima vreme, ne-a translatat în mijlocul unei situaţii aproape coşmareşti, cu necesitatea decretării, de către Preşedintele României, a Stării de Urgenţă – situaţie excepţională pe care au mai trăit-o doar generaţiile care au fost contemporane cu Revoluţia din Decembrie 1989.
Este adevărat că, atunci, motivele instituirii stării de urgenţă au fost cu totul altele: disperarea lui Nicolae Ceauşescu de a-şi menţine regimul dictatorial, în ciuda evoluţiilor democratice, în fostele ţări comuniste, din Europa de Est.
Atunci, am trăit ceva din rigorile acestei stări de urgenţă: interzicerea întrunirilor, interzicerea grupurilor mai mari de două persoane, Miliţia şi Securitatea te puteau opri şi legitima oriunde şi oricând, fără motiv şi multe altele.
În această perioadă, însă, care începe de astăzi, 16 martie 2020, scopul declarat al stării de urgenţă este limitarea contactelor între oameni, pentru a opri răspândirea COVID-19.
Măsurile care deja au fost luate – suspendarea cursurilor în şcoli, a spectacolelor şi adunărilor publice–, erau necesare, dar gregarismul de care dau dovadă mulţi dintre semenii noştri – de a goli rafturile magazinelor, cu disperarea unor înfometaţi, în stare de război, îi dezumanizează şi îi coboară, cu fiecare gest de acest fel, spre regnurile inferioare şi spre dispreţul celorlalţi(!).
Nu poţi să calci în picioare regulile de convieţuire în societate şi apoi să vrei respect! Respectul se câştigă prin raţionament şi comportament social adecvat, în comunitatea din care faci parte. Iar îmbuibarea nu te fereşte de viruşi, precum bogăţia materială nu îţi conferă virtuţi!...
