Sponsor oficial al
Zvonurile conform cărora Mircea Lucescu (foto) va părăsi în această vară, când îi expira contractul, formaţia ucraineană Şahtior Doneţk au fost infirmate ieri, prin semnarea unui nou contract între antrenorul român şi echipa amintită.
Când am discutat despre contract, nu s-a vorbit şi despre bani, pentru că ei nu sunt importanţi nici pentru mine şi nici pentru Mister. M-a interesat un singur lucru important: această echipă a ajuns la maximul său ori poate face încă un pas în faţă?
Rinat Akhmetov, patronul lui Şahtior, pentru site-ul oficial al clubului
Referitor la motivele care l-au reţinut pentru încă doi ani pe Lucescu la Doneţk, cele declarate de Akhmetov au fost interesante.
Mister a răspuns simplu: îi iubesc pe fanii noştri, îi iubesc pe jucătorii noştri. Cred în asistenţii mei. Sunt convins că împreună cu acest club, adunându-ne eforturile, vom fi în stare să cucerim noi culmi. Noul contract cu Mircea Lucescu a fost semnat pe doi ani.
Patronul formaţiei ucrainene
Mircea Lucescu se află la conducerea tehnică a echipei Şahtior din 2004, perioadă în care a câştigat şase titluri, patru cupe ale Ucrainei şi patru supercupe ale Ucrainei. Pe plan european, Şahtior, sub comanda lui Mircea Lucescu, a câştigat Cupa UEFA în sezonul 2008/2009.
Distribuie articolul:
Alte articole
VIDEO / Liceul din Strehaia, ring de păruială între două eleve
- de
- 25 Martie 2013
VIDEO / Purtare vulgară şi palme peste faţă
- de
- 24 Martie 2013
Valeriu Zgonea: «Poate-l schimbă cineva pe Piţurcă»
- de
- 23 Martie 2013
VIDEO / Scene hardcore la Liceul «Henri Coandă»
- de
- 21 Martie 2013
Semnal de alarmă pentru calitatea apei
- de
- 21 Martie 2013
«Don Gigi», prins de Interpol în Belgia
- de
- 20 Martie 2013
Dinel avea amantă în închisoare
- de
- 18 Martie 2013
O gravidă în cinci luni a pierdut sarcina într-un spital din Vâlcea
- de
- 18 Martie 2013
Medicul şpăgar de la DSP, condamnat la detenţie
- de
- 17 Martie 2013
Reţinut pentru mită
- de
- 17 Martie 2013

