Sponsor oficial al
Istoria poporului român este formată şi din simboluri, prin care este identificat spiritul naţional autentic, diferit de cele ale popoarelor vecine. Originalitatea este dată de obiceiuri şi tradiţii, dar, mai ales, de portul popular, de bucătăria românească şi chiar de semnele adânci, de suferinţă şi perseverenţă, cu care românii au parcurs etapele istorice până la formarea unui stat naţional unitar.
Printre sărbătorile importante ale românilor se numără şi cea a portului popular, cu care strămoşii noştri ieşeau la horă, sau mergeau la biserică, în zilele de odihnă şi de bucurie a sufletului. Ia – bluza românească a femeii a devenit, cu timpul, simbol naţional şi internaţional.
În fiecare an, pe 24 iunie, se sărbătoreşte Ziua Universală a Iei. Ia este cămașa din pânză, cu broderii impresionante, care amintește de lada cu zestre a bunicii. Bluza tradițională românească este celebrată de români odată cu Sânzienele și cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Se spune că Sânzienele sunt binevoitoare cu omul, aduc fertilitate culturilor agricole, femeilor căsătorite, păsărilor şi animalelor, dau miros şi puteri tainice florilor, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor şi apără lanurile de intemperiile naturii.
În această zi, oameni din peste cincizeci de țări, din lumea întreagă – mai ales acolo unde există comunităţi româneşti puternice, îmbracă ia de sărbătoare, care a devenit atât de populară încât sunt şi vedete internaționale care au început să o poarte, ca ținută în tendințe, ajungând, deci, să influenţeze stilurile de modă vestimentară, la nivel mondial.
Cum nimic nu e nou sub soare, ia românească, apărută încă din vremurile naşterii poporului român, revine azi cu prospeţime şi forţă de expresie spirituală, adunând, în broderiile şi paietele care o înfrumuseţează, ceva din mestecatul mămăligii în ceaun, din mirosul şi gustul sarmalelor fierte în oală de pământ, din mirosul pâinii în ţăst şi din vinul şi ţuica româneşti care completează, totdeauna, sărbătorile creştine de peste an.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Despre noi
- de editie.ro
- 1 Ianuarie 1970

