Sponsor oficial al
Încă o etapă nefastă pentru formaţiile doljene ce activează în al treilea eşalon naţional. Cel mai şifonat au ieşit elevii lui Gavrilă, care au fost “jupuiţi” de haita “câinilor roşii” de la Dinamo II. ACSV Municipal a pierdut în fieful dinamoviştilor la un scor demoralizant, care a afundat criza de puncte în care se află gruparea din Işalniţa.
6-1 a indicat tabela în dreptul echipei gazdă la sfârşitul partidei, iar băieţii lui Gavrilă s-au întors la Işalniţa fără puncte şi cu o înfrângere destul de dureroasă.
Victoria bucureştenilor a fost tranşată până la intrarea în cabine, G. Velici (9) Cioinac (14), D. Buia (18), şi S. Filip (32) ducând scorul la 4-0 până la pauză. Umilinţa elevilor lui Gavrilă a fost amplificată în minutul 60 de H. Crişan, ca mai apoi Mirescu(80) să reuşească golul de onoare al doljenilor. G.
Velici a realizat dubla în prelungirile partidei, modelând scorul final către 6-1. De cealaltă parte, CS Podari a dat piept cu echipa de pe ultimul loc al play-off-ului, Metaloglobus Bucureşti.
Etapă ghinionistă pentru doljeni
Fără căpitanul Preda în linia mediană, acesta fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe, podărenii n-au manageriat o avansare în clasament nici după această a doua etapă din miniretur. Metaloglobus s-a dovedit o nucă greu de spart pentru elevii lui Vrăjitoarea, care deşi au încheiat prima repriză la egalitate, nu au ţinut ritmul în a doua parte şi au fost învinşi de reuşita lui Potecea(55) de la gazde. R. Bălan(18) a fost cel care a adus egalarea pentru echipa doljeană, după ce cu zece minute înainte Cană deschisese scorul pe terenul lui Metaloglobus.
Vrăjitoarea a început partida în următoarea formulă: Turieanu – Stoica, Ignat, Geacă, Ciocioană – Murgan – Mohora, R. Bălan, Crângoiu, Răduţ – Buciuman. Au mai jucat: Stăncuţa, Dina, Jianu şi Bălmău. Astfel, ACSV Municipal continuă să ocupe poziţia a noua în clasamentul seriei a III-a a Ligii a III-a, în timp ce Podariul se află pe penultima poziţie la egalitate de puncte cu “Lanterna roşie” a seriei, Concordia II Chiajna.
Etapa viitoare, băieţii lui Vrăjitoarea vor primi vizita liderului, Juventus Bucureşti, iar “municipalii” vor aştepta la Işalniţa una dintre echipele de la care se pot scoate puncte, satelitul Concordiei Chiajna.
Distribuie articolul:
Alte articole
Răvan Burleanu rămâne ferm pe poziţie. CSU în afara competiţiei
- de
- 9 Martie 2014
CSU Craiova este, în acest moment, în afara structurilor FRF
- de
- 9 Martie 2014
Craiova, in imagini
- de
- 6 Martie 2014
Olguţa! Dezamăgire după dezamăgire
- de
- 6 Martie 2014
Doljul e campion la arestări
- de
- 5 Martie 2014
Război la graniţă. Război în ţară
- de
- 4 Martie 2014
Arde Marlorexul! Patronii şi angajaţii ameninţă că ies în stradă
- de
- 21 Februarie 2014
Returnări de TVA cu milioanele, condamnări la închisoare cu anii
- de
- 20 Februarie 2014
Scandalul politic de la «Carol», încheiat cu o mustrare
- de
- 19 Februarie 2014

