Sponsor oficial al
Ultima etapă de campionat, una a cărei programare a stârnit la vremea respectivă reacţii dure ale oficialilor de la Pandurii, a adus rezultatul mult dorit şi aşteptat de cei şapte mii de susţinători ai echipei gorjene. După egalul cu Astra, de miercuri seara, Pandurii au terminat pe locul al doilea competiţia internă şi acum se pregătesc de participarea, în premieră, în cupele europene. Partida a început într-un ritm alert, impus de oaspeţi, care aveau nevoie de victorie pentru a spera că vor face pasul către fotbalul internaţional.
În chiar minutul unu, Tembo a centrat de pe stânga, dar Boukari a reluat cu capul peste poartă, de la patru - cinci metri. Replica gorjeană a venit imediat: la cornerul executat de Nistor, balonul a fost trimis cu capul de Viera la o palmă de vinclul porţii giurgiuvene. Bine aşezate în teren, cele două formaţii au încercat să spargă defensiva adversă apelând la mijloace diferite. Pe de o parte, Astra a preferat un joc elaborat, cu pase multiple, în timp ce pandurii au contat mult pe contraatac. De aici au apărut faze frumoase de poartă, care le-au avut la finalizat pe Matulevicius sau Tembo. Spre finalul primei reprize a venit şi golul.
Dar nu pentru gorjeni, aşa cum era de dorit de asistenţă, ci pentru Astra. După o acţiune frumoasă de atac a lui Nistor, respinsă de Florescu, jucătorii Astrei au pornit un atac rapid, iar Tembo a avut posibilitatea să centreze de pe dreapta. Oportunist, Boukari a luat faţa fundaşilor gazdă şi a marcat pe lângă Lazar, care, de altfel, a făcut un joc foarte bun. Era minutul 33 şi pandurii aveau în faţă minute bune pentru a recupera diferenţa. Au şi făcut acest lucru, dat după pauză. În minutul 55, Unguruşan a luat o acţiune pe cont propriu, pe partea dreaptă, a reuşit centrarea de lângă doi adversari, iar Lemnaru, scăpat din marcaj de Mureşan, a reuşit să-l învingă, cu o lovitură de cap de la şase metri, pe Gavrilaş. Cu egalul pe tabelă, pandurii au preferat din acel moment să conserve rezultatul, jucând pragmatic, la trecerea timpului, închizând toate culoarele spre poarta lui Lazar. Până la urmă le-a şi ieşit, deşi au mai trecut prin ceva emoţii la şuturile lui Tembo sau Budescu.
Unul dintre autorii performanţei de miercuri seara, antrenorul Cristi Pustai, s-a declarat fericit de obţinerea acestei izbânzi, una trăită la maxim. Pe parcursul reprizei a doua nu puţine au fost momentele pe care “profesorul” nu le-a putut savura, acesta trăind din plin fiecare minut al mitanului secund. La final, Pustai a dat dovadă de fair-play, mulţumindu-i şi lui Petre Grigoraş pentru cum a lăsat echipa.
Sunt extraordinar de fericit că am făcut o bucurie acestor oameni minunaţi. 2.000 sunt pe teren, alţi 5.000 în tribune. Fotbalul e câteodată atât de greu de digerat! Noi, antrenorii, avem parte de mari bucurii, dar şi de trăiri foarte intense. Îl felicit şi pe Grigoraş, care a fost în prima parte a acestui campionat. Am preluat o echipă frumoasă, nişte băieţi care au muncit foarte mult. Le-am zis că sunt mândru că sunt antrenorul lor. Am sperat tot timpul că o să avem un rezultat bun. La pauză le-am şi spus acest lucru.
Pustai la finalul partidei
------
Reacţie
Atac la Tudor după meci
Rezultatul partidei l-a nemulţumit total pe patronul Astrei, Ioan Niculae. Acesta a reclamat faptul că arbitrul întâlnirii, Alexandru Tudor, nu a acordat în minutul 60 penalti la intervenţia cu mâna a lui Viera.
Nu cred că a făcut de capul lui asta, ci pentru că i s-a ordonat să facă asta la un meci decisiv de cupe europene. Pe Petrolul i-au decimat la meciul cu Gaz Metan, pentru că trebuie să câştige CFR Cupa României. Pot fi nemulţumit de unul, doi, trei jucători, dar echipa a vrut şi a jucat fotbal. Îmi pare rău că nu am mers împreună cu Pandurii în cupele europene, sunt două echipe frumoase. Nici Pandurii şi nici Astra nu au umblat cu astfel de arbitri, cu măgării. Pandurii a meritat din plin locul doi, dar nu decis într-un meci decisiv. Tudor nu e un arbitru prost, el nu a făcut treaba asta decât la comandă. Nu se poate să vadă un henţ atât de clar şi să nu dea penalti decât dacă i s-a ordonat să facă aşa ceva. Sunt câteva seri negre făcute de cei care conduc fotbalul românesc. Dacă nu se va întâmpla ceva, fotbalul ar trebui jucat doar la copii şi juniori. În seara asta s-a văzut că fotbalul e dirijabil.
Ioan Niculae
Distribuie articolul:
Alte articole
Lili Schutz, 12 ani de închisoare cu executare
- de
- 28 Mai 2013
Scandal cu baionete şi scânduri rupte din garduri
- de
- 29 Mai 2013
Film porno cu o fată de 16 ani
- de
- 27 Mai 2013
VIDEO / Cocioabele romilor au fost demolate
- de
- 24 Mai 2013
Violul care n-a fost viol şi brancardierul turmentat
- de
- 24 Mai 2013
«Nu ne mai dă Dumnezeu. S-o fi supărat pe noi»
- de
- 21 Mai 2013
VIDEO / Elevă de 16 ani, spulberată de un microbuz
- de
- 22 Mai 2013

