Sunt încântat, totdeauna, atunci când întâlnesc oameni care-şi fac planuri pe termen lung.
Dacă îţi faci planuri pe termen lung, înseamnă că ai un optimism atroce, ceva care te face să crezi că nu ţi se poate întâmpla nimic, în următoarea clipă, ceea ce mi se pare, până la urmă – trecând peste zona de incertitudine permanentă a vieţii, remarcabil, ca mod de gândire şi de aşezare a conceptului de succes în soocietate.
Trăind, ne raportăm, în fiecare clipă, la momentele vieţii: de cum ne trezim, micul dejun, cafeaua – mai ales dacă avem o companie plăcută, prânzul, activitatea din timpul zilei, cina, iubirea, în familie – toate sunt importante. Dar nu poţi să nu te gândeşti că toate acestea se vor sfârşi, într-o zi.
Până la urmă – m-am gândit de multe ori, e revioltător că Dumnezeu ne-a făcut muritori, la mâna Lui: putea să ne facă la fel ca El, nemuritori şi fără pretenţia de a-i aduce, zilnic, osanale!
Sau putea să nu ne mai facă deloc şi, atunci, tot acest spectacol/mascaradă nu ar mai fi existat niciodată, pentru că nici existenţa, ca şi concept filozofic... nu ar mai fi existat.
