Psihologii spun că reacţiile necontrolate şi fără logică ale unor oameni aflaţi într-o situaţie de criză sunt, până la un punct, normale. Ei îşi simt viaţa ameninţată şi, atunci, pentru a-şi crea impresia că deţin controlul asupra realităţii, îşi activează comportamentul gregar, atavic, care nu mai are legătură cu bunul simţ şi educaţia, ci numai cu instinctele primare de supravieţuire şi lupta pentru existenţă.
Îmi amintesc experienţele crude pe care le făceau profesorii de biologie, în şcoala generală, când cereau elevilor să aducă broaşte pentru ora de disecţie, după care bieţii batracieni se alegeau cu un bold înfipt în creier, pentru a vedea noi cum, chiar şi aşa, deşi aflate într-un fel de moarte clinică, dădeau, spasmodic, din picioruşe, dar aveau ochii înlăcrimaţi şi parcă ne întrebau de ce le-am făcut asta?!...
Sunt foarte mulţi oameni – cred că procentul depăşeşte 50%! –, care, în situaţii de stres maxim, cauzat de frică şi de neîncrederea în sine, au acest comportament: dau din mâini şi din picioare haotic, în căutare veşnică de resurse alimentare cu care să-şi umple cămările, de parcă, aşa cum scriam într-un articol anterior, îmbuibarea i-ar feri de Coronavirus!...
Psihologii se tot chinuie să găsească explicaţii profesionale acestor deviaţii de comportament, nu prea le iese nici lor, dar vor să se menţină pe val şi să nu-şi piardă pacienţii. În realitate, cruntul adevăr este acela că există o gravă carenţă de educaţie şi solidaritate în comunităţile umane, care ar putea veni de la instinctul primar al luptei pentru supravieţuire, dar şi de la un uriaş egocentrism, asemănător cu cel al cucilor, care aruncă ouăle, sau omoară puii altor păsări, pentru a-şi depune ouăle lor, în cuiburile acestora.
Despre păsări, credem că nu au prea mult creier – de aceea le şi mâncăm en-gross, fără remuşcări –, dar, atunci, aceia dintre noi, care au acelaşi comportament, pe ce treaptă de egocentrism, de la unu la plus infinit, se situează?!...
